Două persoane au murit şi alte opt, inclusiv doi copii, au fost rănite
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video
Două persoane au murit şi alte 8 persoane, inclusiv doi copii. au fost rănite luni dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme şi un microbuz de transport persoane, produs pe DN 2, în zona localităţii Calafindeşti, din judeţul Suceava. Şoferii celor trei vehicule au rămas încarceraţi. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Traficul în zonă este blocat.
UPDATE - Şoferii celor două autoturisme implicate în accident, care fuseseră încarceraţi, au decedat. Alte 8 persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite, fiind transportate la spital
Şoferii celor două autoturisme au fost în stop cardio-respirator, iar după consumarea protocolului de resuscitare, cei doi bărbaţi au fost declaraţi decedaţi.
Celelalte victime, cu diferite traumatisme, dar conştiente şi cooperante, au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi, rând pe rând, sunt transportate la unităţile spitaliceşi de la Rădăuţi şi Suceava.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Pe DN 2, în zona localităţii Calafindeşti, judeţul Suceava, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme şi un microbuz de transport persoane”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În urma impactului au fost înregistrate 10 victime, dintre care 2 copii.
Cei trei şoferi sunt încarceraţi, în prezent salvatorii intervenind pentru descarcerarea acestora.
Video
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?