De la 1 ianuarie cresc amenzile: ele pot ajunge până la 22.300 de lei Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
De la 1 ianuarie, există riscul ca, pentru o persoană care conduce un autovehicul după ce a consumat alcool, amenda să crească de la 2.900 de lei, la 4.430 de lei, scrie avocatnet.ro.
Această majorare va fi posibilă chiar şi în cazul în care salariul minim brut pe economie nu se majorează de la 1 ianuarie, dat fiind faptul că numai un Guvern cu puteri depline ar putea emite o hotărâre care să prelungează termenul până la care punctul de amendă a fost plafonat la nivelul de 145 de lei. Şi există şanse reale ca acest lucru să nu se întâmple până la 1 ianuarie 2021 - sau, chiar dacă va fi numit, să nu reuşească să adopte o ordonanţă de urgenţă care să intre în vigoare înainte de modificarea punctului-amendă. Acest lucru s-a mai întâmplat la începutul anului 2020, când punctul-amendă crescuse până la 223 lei, pentru opt zile - fiindcă Guvernul, deşi avea puteri depline, nu intervenise în timp util să prelungească plafonul de 145 lei care, ca era programat doar până la finalul anului.
Amenzile rutiere vor fi cuprinse între 446 şi 22.300 de lei
În situaţia creşterii punctului-amendă la 223 lei, vor creşte radical şi amenzile ce pot fi aplicate: - pentru clasa I de sancţiuni (2 sau 3 puncte-amendă), şoferii vor avea de plătit amendă de 446 sau 669 lei (acum, amenda e de 290 sau 435 lei); - pentru clasa a II-a de sancţiuni (4 sau 5 puncte-amendă), şoferii vor avea de plătit amendă de 892 sau 1.115 lei (acum, amenda e de 580 sau 725 lei); - pentru clasa a III-a de sancţiuni (de la 6 la 8 puncte-amendă), şoferii vor avea de plătit amenzi între 1.338 şi 1.784 lei (acum, amenzile sunt între 870 şi 1.160 lei); - pentru clasa IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă), şoferii vor avea de plătit amenzi între 2.007 şi 4.460 lei (acum, amenzile sunt între 1.305 şi 2.900 lei); - pentru clasa a V-a de sancţiuni (de la 21 la 100 puncte-amendă), care se aplică doar firmelor, vor exista amenzi între 4.683 şi 22.300 (acum, amenzile sunt între 3.045 şi 14.500 lei).
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?