De ce a revenit în România, Cristi care a fost 8 ani șofer de camion în Anglia?

De ce a revenit în România, Cristi care a fost 8 ani șofer de camion în Anglia?

53 de români dintr-o sută consideră importantă pentru ei apartenența României la Uniunea Europeană - este una dintre concluziile studiului Național Observator - IPSOS. Și, de ce să n-o recunoaștem, fondurile europene sunt principalul motor al dezvoltării comunităților. Alex Prunean s-a născut și a crescut în Dej. Un oraș care s-a schimbat mult, de la Revoluție încoace, și a reușit să devină locul din care Alex și mulți alții ca el sunt azi hotărâți să nu plece. Un material din campania România Noastră.

M-am născut în Dej, un oraş cu nici 40.000 de oameni şi tot atâtea poveşti. Poveşti pe care am început să le spun la televizor din 2010, de cand am devenit reporter. E un oraş mic, dar cu personalitate. Ca mine. Poate de aceea nu m-am văzut şi nu mă văd plecat niciodată de aici. E locul în care am scris prima ştire şi locul în care am devenit vocea celor "neauziţi". Şi la rău, dar şi la bine.

Oraşul cu oamenii lui s-a transformat sub ochii mei. Aici am văzut principalul avantaj al aderării la Uniunea Europeană şi ce pot face banii europeni. În ultimul deceniu au fost atrase fonduri în valoare de peste 180 de milioane de euro, iar acest lucru se vede la fiecare pas.

Pot spune că am văzut cum s-a schimbat totul sub ochii mei în doar câţiva ani. Centrul Istoric vechi, priviţi, azi e foarte nou. Toată această zonă pietonală a fost mărită, dublată de la 3.000 la 7.500 de metri pătraţi. Pavajul a fost înlocuit, au fost plantaţi 30 de arbori şi tot ce ţinde de istorie a fost pus în valoare. Totul a costat 7 milioane de euro, dar vorbim de bani europeni, adică nerambursabili.

Şi tot cu bani europeni, monumentul cheie din centrul istoric, Biserica Reformată, construită în 1456, a intrat pe mâna constructorilor. Puţini sunt cei care i-au ajuns în vârf, dar eu m-am aflat printre ei: "Hai că până la urmă am ajuns. Aici suntem la 71 de metri, aşa-i? Fii atent, cum e senin se vede Becleanul şi încolo Gherla. N-o să mai... mai mult de atâta nu mă ridic, cred că o rămân aici lipit de podea".

Peste 60 de milioane de euro au schimbat total infrastructura oraşului, de la străzi, trotuare şi alei până la flota de autobuze, care acum e în totalitate electrică. În plus, o veche pădure urbană a fost transformată într-un parc imens, de 170.000 de metri pătraţi, care acum este locul preferat al localnicilor pentru a petrece timp în aer liber.

Aici l-am întâlnit pe Cristi, care profită de orice moment cu soare pentru a se plimba în natură alături de fiul său. "Aici a fost o pădure, uscăciune, s-a modernizat chiar foarte fain, am rămas plăcut impresionat. Cu terenuri de fotbal, cu locuri de joacă pentru copii, am văzut ceva piste de biciclete, locuri de grătar", spune el.

Timp de 4 ani, Cristi mi-a fost coleg de clasă şi uneori de bancă, dar mult mai mulţi ani după aceea, foarte bun prieten. După liceu, ca mulţi alţii de vârsta noastră, a plecat în Vest ca şofer de camion, iar acum, după 8 ani petrecuţi în Anglia, loc în care şi-a format o familie, s-a întors definitiv acasă, la Dej. Spune că acesta e locul în care vrea să îşi crească băiatul.

"Aşa am simţit. E altfel, mai ai un vecin, mai are vecinul doi copii, se mai joacă unul cu altul... S-au făcut investiţii, în infrastructură, în... S-a mai modernizat şi centrul ăla, s-au mai făcut tot felul de fabrici, locuri de muncă", povestește Cristi Dican, colegul lui Alex Prunean.

Poveste este AICI


IVECO ANDREI GAGEA


SCHMITZ OKTOBERFEST 2024
      

 

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.