Criza șoferilor de camion poate declanșa o inflație la nivel mondial Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Inflaţia ar putea deveni „mai persistentă” în anumite părţi ale lumii, dacă perturbările din lanţurile de aprovizionare continuă sau dacă aşteptările inflaţioniste nu mai sunt bine ancorate, a avertizat joi Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite Agerpres, care citează Reuters.
Una din cauzale perturbărilor din lanţurile de aprovizionare o reprezintă criza de șoferi profesioniști de la nivel internațional.
În Statele Unite, cea mai mare economie mondială, inflaţia ar urma să scadă anul viitor, dar autorităţile ar trebui să rămână vigilente, ţinând cont că riscurile rămân ridicate. „Nivelul continuu ridicat al inflaţiei în SUA ar putea necesita un răspuns politic mai accentuat”, a afirmat purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice.
Aşteptările privind inflaţia sunt în general bine ancorate în majoritatea economiilor. „Dar dacă vor continua perturbările din lanţurile de aprovizionare sau dacă aşteptările inflaţioniste nu mai sunt bine ancorate, inflaţia ar putea deveni mai persistentă”, a apreciat oficialul FMI.
Acesta a adăugat că băncile centrale trebuie „să rămână vigilente” în privinţa presiunilor inflaţioniste, iar FMI analizează diverse scenarii privind politica monetară şi fiscală, inclusiv efectele negative asupra economiilor emergente ale înăspririi politicii monetare în economiile avansate. Preţurile gazelor naturale au urcat la niveluri record în anumite părţi ale lumii, dar FMI se aşteaptă la o revenire la un nivel mai normal al preţurilor energiei în cursul anului viitor, pe fondul ajustării livrărilor, a afirmat purtătorul de cuvânt al Fondului.
Acesta nu a comentat solicitarea administraţiei Biden ca unele dintre ţările cele mai mari consumatoare de petrol, inclusiv China şi Japonia, să ia în considerare eliberarea unor cantităţi din rezervele lor de ţiţei, într-un efort coordonat pentru scăderea preţurilor şi stimularea redresării economiei.
Luna trecută, Comitetul Monetar şi Financiar Internaţional (IMFC) al Fondului Monetar Internaţional a cerut sporirea monitorizării dinamicilor inflaţioniste şi a solicitat autorităţilor să fie pregătite „să adopte măsuri decisive pentru a menţine stabilitatea preţurilor”.
Economia mondială intră într-o fază de risc inflaţionist, a avertizat în octombrie Fondul Monetar Internaţional, făcând un apel către băncile centrale să fie „foarte, foarte vigilente” şi să ia măsuri devreme pentru a înăspri politica monetară dacă presiunile preţurilor se vor dovedi a fi persistente.
Scenariul de bază al FMI este că inflaţia va creşte semnificativ până la finele anului, după care se va modera la mijlocul lui 2022, iar ulterior va reveni la nivelul la care era înaintea pandemiei. Însă, raportul WEO publicat recent atrage atenţia că „riscurile inflaţioniste sunt orientate în sus” şi sfătuieşte băncile centrale să acţioneze dacă presiunile preţurilor dau semne că vor persista.
Comitetul Monetar şi Financiar Internaţional (IMFC), care are 24 de membri, este organul executiv al Fondului Monetar Internaţional.
Articole înrudite
- Cozi uriașe la RAR. Care este motivul?
- Camioane blocate din cauza zăpezii. Unele nu aveau anvelope de iarnă
- Șofer român de camion „le-a mutat nasul” polițiștilor nemți. Cât de beat era?
- Un camion a derapat de pe carosabil la Călărași
- Un camion a căzut în groapa unde a aruncat ilegal mizerie. L-au scos cu macaraua