Coloană de 10 kilometri a camioane aşteaptă să iasă din ţară pe la Siret
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Coloana de TIR-uri ce aşteaptă să iasă din ţară prin PTF Siret a scăzut la 550 de autovehicule, fiind întinsă pe o distanţă de 10 kilometri, faţă de săptămâna trecută când a fost de circa trei ori mai mare, a informat, luni, Poliţia de Frontieră Suceava, citattă de News.ro.
Sursa citată a precizat că luni dimineaţă, începând cu ora 9,00, în punctul de trecere a frontierei (PTF) Siret, timpii de aşteptare la automarfare, pe sensul de ieşire din ţară, au scăzut la 750 de minute, faţă de sâmbătă, 8 aprilie, când se înregistrau 960 de minute.
Potrivit sursei citate, la sfârşitul săptămânii trecute, de vineri de la ora 8,00 până luni la ora 8,00, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru aproximativ 2.000 de automarfare.
Totodată, participanţii la trafic sunt informaţi despre faptul că pot tranzita şi prin PTF Vicovu de Sus, unde nu se înregistrează timpi de aşteptare.
Pe lângă atribuţiile şi activitatea Poliţiei de Frontieră, pentru automarfare trebuie îndeplinite cumulativ toate celelalte condiţii şi efectuate toate celelalte controale ce intră în atribuţia altor instituţii, independent de cea a Poliţiei de Frontieră.
Articole înrudite
- Şofer de camion, la spital după ce a fost agresat de un bărbat. Din ce motiv?
- VIDEO. Unghiul mort, responsabil pentru accidentul în care o bătrânică a fost strivită de un camion
- VIDEO Momentul în care un camion lovește o țeavă și se oprește într-o casă
- 21 de puncte de trecere a frontierei între Austria și Ungaria se închid. Lista completă
- Mașinile de salubritate scutite de taxa de tonaj greu în București