CNAIR a recepţionat şapte maşini de marcaj rutier, în valoare de 3,13 milioane lei

CNAIR a recepţionat şapte maşini de marcaj rutier, în valoare de 3,13 milioane lei

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat marţi că a recepţionat şapte maşini de marcaj rutier, valoarea contractului fiind de 3,126 milioane lei, fără TVA.


”Cele 7 utilaje Hofmann H33-4 sunt repartizate celor şapte Direcţii Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) din Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj Napoca, Braşov, Iaşi şi Constanţa”, se arată în comunicat.

Una dintre maşinile de marcaj a ajuns marţi în custodia DRDP Bucureşti, unde a avut loc şi o sesiune de instructaj privind utilizarea acesteia, iar utilajul repartizat DRDP Timişoara a fost deja dat în folosinţă.

”CNAIR SA nu a mai avut achiziţionate până acum asemenea utilaje specializate de marcaj rutier şi a depins în totalitate de contractele pentru execuţia de marcaje rutiere încheiate cu operatori economici privaţi”, se arată în comunicat.

Marcajele rutiere, alături de sistemele de semnalizare rutieră verticală, fac parte din ansamblul de măsuri pe care CNAIR trebuie să le întreprindă permanent pentru a îmbunătăţi condiţiile de siguranţă rutieră şi de fluidizare a traficului.

”Utilajele achiziţionate execută toată gama de marcaje rutiere necesare – longitudinale duble sau simple, marcaje continui sau după un anumit pas, marcaje diverse (scuaruri, parcări, etc) şi au costuri de operare scăzute”, se arată în comunicat.

Achiziţia se înscrie în planul de retehnologizare a CNAIR, demarat în anul 2014, care prevede redotarea companiei cu o nouă gamă de maşini şi utilaje specifice lucrărilor de reparaţii şi întreţinere a drumurilor.

Planul presupune achiziţionarea anuală şi etapizată a mai mult de 1000 de maşini şi utilaje, până la această dată fiind achiziţionate mai mult de 750 de maşini şi utilaje.

Prin achiziţia utilajelor proprii, CNAIR a anunţat că nu intenţionează să participe la licitaţii pentru contracte privind întreţinerea drumurilor, ci doar să intervină acolo unde este nevoie.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.