Ce decizie a luat un șofer de camion după ce a condus 1.000.000 de km

Ce decizie a luat un șofer de camion după ce a condus 1.000.000 de km

Botoșăneanul a colindat ani la rând toată Europa conducând un tir, iar apoi a hotărât să se întoarcă în orașul natal pentru a deveni instructor auto.

De la șofer de camion la instructor auto

După ce ani la rând a colindat toată Europa conducând un camion de mare tonaj, un botoșănean a hotărât să se întoarcă în orașul natal și să devină instructor auto. Chiar dacă a început noul job abia în luna august a anului trecut, acesta este astăzi foarte solicitat, potrivit telebuzz.ro.

Corneliu Ciotir a lucrat 13 ani pe camion de mare tonaj în toată Europa fiind angajat la două firme din Spania și Italia. La prima firmă transporta produse alimentare la anumite depozite într-un camion frigorific, iar la a doua firma lucra pe cisternă cu substanțe periculoase.

„De prima dată cum am intrat în camion mi-a plăcut. Am văzut despre ce este vorba și am zis că aici îmi este locul. Lumea de la înălțime se vede altfel.”

Actualul instructor auto a luat decizia de a se întoarce acasă pentru a fi aproape de familie, sătul de lunile în care era nevoit să stea departe de cei dragi.

 Un profesor bun prin elevii admiși

 În decursul celor 13 ani, Corneliu Ciotir a reușit să parcurgă peste un milion de kilometri. Tot bagajul de cunoștințe și experiențe acumulat în perioada în care a lucrat pe camion îl folosește astăzi în lucrul cu elevii lui la una dintre școlile de șoferi din oraș.

„Mi-a fost ușor să devin instructor auto din momentul în care am văzut foarte multe țări în care lumea în trafic se comportă altfel față de la noi din țară.”

Deși nu are nici șase luni de când practică acest serviciu, Corneliu Ciotir a deprins o serie de mici trucuri necesare în instruirea viitorilor șoferi.

„În decursul celor 29 de sau 30 de ore de pregătire și o oră pentru examen, toți elevii acumulează un bagaj de cunoștințe practic. De asemenea, se leagă o legătură foarte strânsă între elev și instructor. La ultimele ore de conducere, facem o simulare pentru examen. Ne gândim că cel din dreapta este examinatorul, iar elevul trebuie să lucreze sau să conducă după comenzile examinatorului. În momentul în care nu sunt corelate anumite mișcări sau emoțiile sunt mai mari decât ceea ce trebuie să facă ei, atunci pot să-mi dau seama dacă un elev va putea obține permisul de conducere.”
Din luna august și până în prezent, bărbatul a pregătit pentru examenul auto peste 30 de elevi și dintre aceștia doar cinci dintre ei au fost nevoiți să susțină a doua oară examenul de conducere. (botosaneanul.ro)


bratu swinger


VERSUS S03 E03

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.