Cât va plăti Boeing familiilor care și-au pierdut familia în accidente aviatice
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Boeing a promis miercuri 100 de milioane de dolari pentru a ajuta familiile afectate de accidentele fatale a două avioane 737 MAX din Indonezia şi Etiopia, transmite Reuters.
Plata, care va fi făcută pe parcursul mai multor ani, este independentă de procesele intentate de familiile celor 346 de oameni care au murit în cele două accidente, care au avut loc în octombrie 2018 şi în martie 2019, a declarat un purtător de cuvânt al Boeing.
Fondurile nu vor merge direct la familii, ci la autorităţile locale şi la organizaţii non-profit, pentru a ajuta familiile pentru cheltuielile pentru viaţa de zi cu zi şi pentru educaţie, precum şi pentru susţinerea dezvoltării economice a comunităţilor afectate.
Boeing a mai anunţat că va dubla orice donaţie făcută de angajaţii săi, până în decembrie.
”Familiile şi persoanele apropiate celor aflaţi la bord au compasiunea noastră şi sperăm că acest ajutor iniţial le poate aduce consolare”, a declarat directorul general al Boeing, Dennis Muilenburg.
Zeci de procese au fost intentate împotriva Boeing de către familiile victimelor accidentelor aeronavelor 737 MAX ale companiilor Lion Air şi Ethiopian Airlines.
Compania discută un acord în afara justiţiei cu Lion Air şi separat s-a oferit să negocieze cu familiile victimelor Ethiopian Airlines, dar unele familii au spus că nu sunt pregătite pentru un acord.
Anunţul făcut miercuri de Boeing are loc în timp ce compania este investigată de autorităţile de reglementare şi de Congresul SUA în legătură cu dezvoltarea 737 MAX.
Compania a fost criticată de reacţia insuficientă după cele două accidente. Muilenburg şi alţi directori au spus că siguranţa este prioritatea Boeing şi a promis că va învăţa din aceste accidente.
Aeronavele 737 MAX au fost consemnate la sol în luna martie, după cel de-al doilea accident. Boeing lucrează la o soluţie pentru softul care ar sta la originea celor două prăbuşiri, care trebuie aprobată de autorităţile de reglementare înainte ca avioanele să îşi reia zborurile.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?