Camioane și utilaje de 150.000 euro, confiscate de polițiști Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Vineri, 29 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol – IPJ Suceava, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc – Secția de Poliție Rurală Vama, au continuat cercetările într-un dosar complex sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”tăiere fără drept de arbori”, „furt de arbori”, „transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoţite de documente specifice de transport” și „folosirea contrar dispozițiilor legale a dispozitivelor speciale de marcat”.
În urma probatoriului administrat, polițiștii, sub coordonarea procurorilor, au instituit măsura sechestrului pentru autovehicule și utilaje în valoare de cca. 150.000 euro și s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 5 persoane pentru implicare în diverse forme de participație la săvârșirea unor infracțiuni asociate regimului silvic. În baza propunerii motivate, procurorul de caz a dispus față de trei persoane, administratorul S.C DANAXY INTERNAȚIONAL SRL, un inginer silvic și un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Pojorâta, măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Articole înrudite
- O autostradă abia inaugurată se închide în România. Care e motivul?
- 3 oameni au murit și alți 5 au fost răniți, după accidentul dintre un microbuz și un camion
- Şofer de camion, la spital după ce a fost agresat de un bărbat. Din ce motiv?
- VIDEO. Unghiul mort, responsabil pentru accidentul în care o bătrânică a fost strivită de un camion
- VIDEO Momentul în care un camion lovește o țeavă și se oprește într-o casă