C5. CNAIR- caracatița iepurașo-"bom-barbieră" Recomandat

C5. CNAIR- caracatița iepurașo-"bom-barbieră"

COLOANA A CINCEA: Așa cum vă anunțam ieri, în exclusivitate, principalul punct pe ordinea de zi a ședinței Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care va avea loc, luni, 11 octombrie 2021, de la ora 11.00, este numirea pe funcția de director general adjunct al CNAIR a controversatului personaj Ovidiu "Bom" Barbier.

Omul este interesant de studiat nu numai prin prisma afacerilor personale eșuate, dar și din perspectiva prietenilor și susținătorilor săi, care trag sfori să îl pună nu adjunct ci director general plin al CNAIR.
Noul director general al Companiei de Drumuri Cristian Pistol a fost, ieri, 7 octombrie 2021, la DRDP Cluj, unde s-a întâlnit, printre alții, și cu reprezentanții firmei grecești de construcții Aktor. Pistol s-a declarat nemulțumit de calitatea proastă a lucrărilor acestei companii pe autostrada Lugoj-Deva, unde contractul se derulează foarte prost, e întârziat cu 4-5 ani. Supărat, noul director general al CNAIR a amenințat că le va rezilia grecilor contractul.
În urma atitudinii tranșante a directorului general al CNAIR de la Cluj, un grup de "tovarăși din conducere" a luat hotărârea să scape de Cristian Pistol și să îl pună în locul lui pe "candidul" Ovidiu Bom-Barbier. 
Trebuie spus că săptămâna trecută a avut loc o întâlnire de taină între fostul ministru PSD al Transporturilor Răzvan Cuc, Mădălin Stan și Ovidiu Barbier. Cuc i-a spus lui Bom-Barbier să facă echipă cu Pistol pentru că atunci când se va întoarce PSD-ul la guvernare și el va reveni pe postul de ministru al Transporturilor va păstra această echipă.
Pentru acest tandem și-a anunțat inițial sprijinul și Mădălin Stan, care este asociat cu Gheorghe Vlăsie, finul baronului PSD din Neamț Ionel Arsene, pe mai multe contracte de lucrări de construcții de drumuri, printre care și reabilitarea DN7. Licitația pentru această din urmă lucrare a fost contestată de o firmă italiană și CNAIR vrea să o anuleze. Gurile rele spun că Bom-Barbier s-a angajat să le rezolve "stan-vlăsiilor" situația cu DN7, pentru a putea rămâne pe contract.
Schimbarea de atitudine a lui Cristian Pistol și promisiunile făcute mai multor grupuri de interese de către Ovidiu Barbier, par să încline balanța în favoarea acestuia din urmă pentru ocuparea funcției de director general al CNAIR.
În loc de concluzie: Se pare că soarta conducerii CNAIR este în continuare stabilită de aceeași "iepurași golănași grobieni" cu care ne-a obișnuit fosta guvernare PSD.

Genul programului: PAMFLET!
Coloana a cincea este o rublică de pamflet și trebuie tratată ca atare.
Le mulțumim tuturor prietenilor noștri care ne sprijină cu informații. Îi rugăm pe toți cei care vor să ne trimită informații, documente, fotografii sau videoclipuri să ne contacteze prin e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.