BREAKING NEWS. Măcel la New York. Bursa americană se PRĂBUȘEȘTE! La București, pierderi de MILIARDE
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Bursa de la Bucureşti a deschis marţi pe roşu, continuând scăderile de ieri, în linie cu pieţele internaţionale, indicele principal, BET, marcand un minus de 3,23% la ora 10.00.
La randul lui, BET-FI înregistra un declin de 3,50%, iar BET-NG de 3,65%.
Cea mai mare scădere a fost înregistrată de Transgaz, cu un minus de 2,04%, urmată de Transelectrica, cu minus 1,52% şi BRD cu 1,51%.
Acţiunile companiilor americane au scăzut puternic luni, în continuarea unei şedinţe proaste de la sfârşitul săptămânii trecute, în condiţiile în care investitorii se grăbesc să iasă de pe acţiuni, aşteptându-se la creşteri de dobânzi determinate de majorarea inflaţiei.
Indicele S&P 500 a avut cea mai proastă zi din ultimii şase ani. Indicele bursier Dow Jones a scăzut cu 1.175 de puncte, până la 24.345 de puncte, trecând printr-o scădere de mai mult de 1.500 de puncte în cursul şedinţei de tranzacţionare.
“Această scădere, în contextul creşterilor din ultima perioadă, nu este atât de îngrijorătoare. Dar este foarte importantă în termeni psihologici”, a spus Quincy Krosby, şeful departamentului de strategii de piaţă de la Prudencial Financial, citat de CNBC.com.
Evoluţia este determinată de creşterea rapidă a dobânzilor de săptămâna trecută.
Randamentul bondurilor de trezorerie cu scadenţa la 10 ani este la cel mai înalt nivel din ultimii patru ani, de 2,88%.
Acţiunile Boeing au scăzut cu 6%, iar Apple cu 2,5%.
Casa Albă şi-a exprimat îngrijorarea pentru evoluţia negativă a pieţei bursiere americane. “Urmărim cu atenţie căderea pieţei, dar suntem încrezători în fundamentele economice”, a transmis un oficial al Casei Albe, citat de CNBC.
Scăderea indicelui Dow Jones este cea mai mare ca număr de puncte - 1.175, din istorie. În procente, s-a ridicat la 4,6%. Toată lumea pune scăderea pe seama temerilor faţă de inflaţie, care ar putea reveni, determinată de condiţiile economice mult mai bune.
Indicele Nikkei a închis cu o scădere de 4,7%, Hang Seng din Hong Kong cu 4,5% iar indicele sud coreean Kospi cu 2,6%. Indicele australian S&P/ASX 200 a pierdut 3,2%.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?