VIDEO. Argeș. Acccident cu un camion, un autoturism, un microbuz și o autoutilitară Recomandat

VIDEO. Argeș. Acccident cu un camion, un autoturism, un microbuz și o autoutilitară

Un accident deosebit de grav s-a produs ieri pe DN 65, Pitești – Slatina, pe raza localității Lunca Corbului.

Trei vehicule sunt implicate: un autotren cu remorcă, un autoturism și o autoutilitară.

În urma evenimentului rutier, o persoană a ajuns în stare de inconștiență.

La fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat și de terapie intensivă mobilă, alături de o ambulanță SAJ.

Update, IPJ Argeș transmite:

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 73 de ani, din Lunca Corbului, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, în condiții care vor fi stabilite din cercetări, la punerea în mișcare de pe loc și pătrunderea pe DN 65, posibil pe fondul neasigurării corespunzătoare, intrând în coliziune cu un autocamion, condus de un bărbat de 29 de ani, din Tulcea, care se deplasa din direcția Pitești spre Slatina.

În urma coliziunii, autoturismul a fost proiectat într-un microbuz, precum și în alt autoturism care se afla parcat.

Ca urmare a evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri.

Conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.”

Update, ISU Argeș transmite:

În eveniment au fost implicate patru vehicule, un camion care transporta pietriș, un autoturism, un microbuz de transport persoane și o autoutilitara care era parcată.

În microbuz se aflau cinci ocupanți, niciunul dintre aceștia neavând nevoie de îngrijiri medicale.

Echipajul medical SMURD de Terapie Intensivă Mobilă a monitorizat și transportă la spital o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 72 de ani, pentru care pompierii au efectuat manevre de extragere, aceasta fiind în imposibilitatea de a se evacua singură din autoturism, din cauza unui traumatism toraco-lombar.

 

Update, ora 13:15, ISU Argeș transmite: „Victima respectivă a fost găsită conștientă de către forțele de intervenție.”

Update, ora 13:13, IPJ Argeș transmite: „Eveniment rutier cu 3 autovehicule (TIR, autoturism și microbuz), din primele date, conducătorul autoturismului ar fi suferit leziuni ușoare, acesta fiind conștient.

Polițiștii Serviciului Rutier Argeș sunt la fața locului pentru cercetări.

Un accident deosebit de grav s-a produs ieri pe DN 65, Pitești – Slatina, pe raza localității Lunca Corbului.

Potrivit primelor informații, trei vehicule sunt implicate. Ar fi vorba despre un autotren cu remorcă, un autoturism și o autoutilitară.

În urma evenimentului rutier, o persoană s-ar afla în stare de inconștiență.

La fața locului se deplasează pompierii cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat și de terapie intensivă mobilă, alături de o ambulanță SAJ.


FORD TRUCKS 3000


STAREA TRANSPORTURILOR - CONSTANTIN ISAC

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.