A dat foc la un autobuz școlar!

A dat foc la un autobuz școlar!

Individul de origine senegaleză, care a incendiat un autobuz şcolar în nordul Italiei, a fost inculpat pentru răpire, tentativă de ucidere în masă şi terorism, au anunţat autorităţile, precizând că nu există indicii că suspectul ar fi avut vreo legătură cu Stat Islamic sau alte grupări extremiste.

Bărbatul voia să „pedepsească Europa pentru politicile privind imigranţi, inacceptabile în opinia lui," şi în semn de protest faţă de moartea a mii de imigranţi în Marea Mediterană, a declarat procurorul antiterorist Alberto Nobili, informează site-ul agenţiei Dpa.

Potrivit unui copil aflat la bordul autocarului, bărbatul le-a spus că voia se răzbune pentru moartea celor trei fiice ale sale, care s-au înecat în timpul traversării Mării Mediterane spre Italia.

Nobili a comunicat că suspectul, care a postat o înregistrare pe YouTube în care anunţa atacul, pare să fi acţionat singur, fără să aibă legături cu reţeaua teroristă Stat Islamic ori alte organizaţii extremiste.

Un bărbat originar din Senegal în vârstă de 47 de ani, cetăţean italian, a oprit autobuzul şcolar pe care îl conducea, a dat jos 51 de elevi cu vârste între 11 şi 14 ani şi doi adulţi şi a incendiat vehiculul.

„Vreau să se termine cu oamenii morţi în Marea Mediterană", a strigat şoferul autobuzului în timp ce a incendiat vehiculul în zona San Donato Milanese, la periferia oraşului Milano, relatează site-ul cotidianului La Repubblica.

Cel puţin 12 copii şi doi adulţi au fost transportaţi la spital din cauza unor forme uşoare de intoxicare cu fum.

Conform unor surse din cadrul serviciilor de securitate italiene, şoferul se numeşte Ousseynou S., este originar din Senegal, a primit cetăţenie italiană în 2004 şi are antecedente penale pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate şi pentru agresarea unui minor. În autobuz se aflau elevi ai unei şcoli generale de la periferia oraşului Milano.

Unul dintre elevi a sunat la carabinieri, iar şoferul autobuzului a fost reţinut. Vehiculul a ars în totalitate.

Cotidianul Corriere della Sera a publicat o înregistrare video cu momentul salvării copiilor din autobuzul şcolar.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.