20 de migranți ascunși într-un camion ce transporta varză Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, într-un automarfar, 20 de cetăţeni străini care intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
„În data de 02.10.2023, în jurul orei 01.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Pe parcursul misiunii a fost efectuat controlul unui ansamblu rutier care se afla în coloana de automarfare pe autostrada A1 Deva –Nădlac, pe sensul de ieșire din țară. Mijlocul de transport era condus de un cetățean grec și înmatriculat în Grecia. Șoferul transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, varză, pe ruta România – Italia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi într-un loc special amenajat, în partea din față a semiremorcii, 20 de cetăţeni străini.
Oamenii legii au stabilit în urma cercetărilor faptul că sunt cetățeni din Bangladesh, intrați legal în România. Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?