Când se vor termina lucrările la podul de intrare în București care face viața șoferilor un calvar
Lucrările de reparații și înlocuire rosturi de dilatație pe DN 1, pasaj IKEA, aproape de finalizare, anunță CNAIR.
Lucrările de reparații și înlocuire rosturi de dilatație pe DN 1, pasaj IKEA, aproape de finalizare, anunță CNAIR.
Guvernul a aprobat, miercuri, prin Hotărâre, indicatorii tehnico-economici privind realizarea sistemului de monitorizare şi informare asupra traficului şi a condiţiilor de circulaţie pentru trei sectoare de autostradă şi un drum naţional, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 112,8 milioane de lei cu TVA, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Primele grinzi ale secțiunii centrale a pasajului principal al A0 Sud peste A2 au fost montate în această noapte!
CNAIR a reziliat astăzi contractul pentru secțiunea Chiribiș – Biharia a autostrăzii Transilvania!
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că a fost desemnat câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 din Autostrada Sibiu-Piteşti, iar perioada contractuală de proiectare este de 12 luni, iar perioada pentru construire este de 45 de luni. Astfel, lucrările trebuie să fie finalizate în 4 ani şi 9 luni de la data semnării contractului.
România avea 931 de kilometri de autostradă la sfârşitul anului trecut, reprezentând 5,3% din lungimea drumurilor naţionale, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
Consorţiul condus de fondul de capital privat Themis a câştigat dreptul de concesiune pentru construirea şi întreţinerea autostrăzilor pentru următorii 35 de ani în Ungaria. Până în 2032, în prima decadă a concesiunii, se vor construi 317 km de autostrăzi noi şi se vor executa extinderi de benzi pe o lungime de 265 km, a declarat Antal Rogán, ministrul responsabil pentru concesiuni, conform MTI.
Luni, 02.05.2022, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului de proiectare și execuție “Varianta de ocolire Buftea”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, afirmă că o expertiză va arăta ce s-a întâmplat la podul peste râul Putna de la Vadu Roşca, rupt în două. "(...) vreau să transmit un mesaj foarte clar: cine a greşit va plăti. Nu ne jucăm nici cu vieţile oamenilor, nici cu banii de la buget. Cei care îşi asumă proiectarea şi realizarea unor lucrări trebuie să aibă în vedere, permanent, toate aspectele care presupun o investiţie", susţine el.