UNTRR - MĂSURI PENTRU DEZVOLTAREA ECONOMICĂ DURABILĂ Recomandat

UNTRR - MĂSURI PENTRU DEZVOLTAREA ECONOMICĂ DURABILĂ

După starea de urgență, ne întoarcem în timp sau putem crea condițiile unei dezvoltări economice durabile? Infrastructura rutieră subdezvoltată și timpii mari de așteptare la trecerea frontierelor sunt, în opinia UNTRR, principalele impedimente în desfășurarea transporturilor rutiere eficiente.

"În pachetul măsurilor pentru atenuarea impactului crizei COVID-19 asupra economiei și relansarea activităților industriei de transport rutier, alături de alte măsuri importante, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită implicarea tuturor autorităților de resort pentru soluționarea problemelor acute ce afectează activitatea de transport rutier, respectiv eliminarea timpilor de așteptare în frontiere și urgentarea investițiilor în infrastructura rutieră. […] În prezent, România dispune de o rețea de autostrăzi de numai 850 km, respectiv cel mai mic număr de kilometri de autostradă din Europa raportat la suprafața țării, (de 3 ori mai puțin decât Bulgaria și de 6 ori mai puțin decât Ungaria). Construcția Autostrăzii A1, parte a Coridorului IV Pan-european de transport care leagă Capitala României de Vestul Europei, a fost demarat în 1967, iar, după 53 de ani, are în exploatare numai 77% din întreaga lungime, lipsind cel mai important tronson din punct de vedere economic, Pitești-Sibiu.
Este arhicunoscut faptul că infrastructura rutieră dezvoltată conduce la creșterea mobilității, a transportului de bunuri și persoane într-un timp cât mai scurt și în siguranță, și cu emisii poluante reduse, determinând atragerea investițiilor și implicit creșterea economică. Autostrăzile sunt o necesitate economică vitală pentru România, iar criza provocată de COVID-19 nu trebuie să împiedice recuperarea decalajelor legate de infrastructură comparativ cu restul țărilor europene, ci dimpotrivă va trebui să determine accelerarea investițiilor, ca prioritate economică zero.
Dacă, pentru angajarea și finalizarea lucrărilor de infrastructură, România nu poate învinge timpul pierdut în ultimii 30 de ani, fiind necesar un uriaș efort financiar și material susținut, în schimb ar putea ameliora substanțial condițiile de desfășurare a transportului rutier prin diminuarea, până la eliminare, a timpilor mari de așteptare a autocamioanelor și autocarelor la trecerea frontierelor. Acest lucru s-ar putea realiza prin demersuri diplomatice și organizaționale eficiente realizabile într-un orizont de timp scurt, odată cu ridicarea restricțiilor de circulație generate de criza sanitară.
Înainte de începutul crizei COVID-19, UNTRR a atras de multe ori atenția autorităților române despre situația de la punctele de trecere a frontierei, unde frecvent se înregistrează timpi de așteptare foarte mari pentru șoferii profesioniști, fapt care afectează și perturbă serios operațiunile internaționale ale transportatorilor români.
Criza provocată de noul coronavirus a generat timpi uriași de așteptare la frontiere, cauzați de controalele excesive. Potrivit comunicării Comisiei Europene din data de 13.05.2020, COVID-19: Orientări privind restabilirea progresivă a serviciilor de transport și de conectivitate, transportul de marfă ar trebui să fie în continuare protejat pentru a asigura funcționarea lanțurilor de aprovizionare, iar controlul la trecerea frontierelor, care în prezent ar trebui să dureze maximum 15 minute, va trebui relaxat pentru ca, în final, tranzitul pentru toate vehiculele de transport marfă să fluidizat cel puțin la nivelul anterior crizei.
Totodată, CE mai recomandă ca, în timpul tranziției și în urma recomandărilor autorităților de sănătate publică, controalele de sănătate la frontiere ar trebui să fie reduse treptat, iar măsurile de carantină sistematice (adică aplicate indiferent de simptomele afișate sau de rezultatele testelor) trebuie ridicate.
Astfel, UNTRR solicită autorităților responsabile implicarea în facilitarea operării transporturilor rutiere de marfă pe teritoriul României și eliminarea restricționării circulației camioanelor numai pe culoarele de tranzit pentru transportul rutier atât în România, cât și în coordonare cu țările vecine.
Dacă astăzi România ar fi fost în spațiul Schengen, s-ar fi eliminat mai multe probleme întâmpinate în prezent, controalele la frontiera cu Statele Membre UE vecine României, cu reducerea, semnificativă a timpului de staționare a transportatorilor români la frontieră. În acest sens, UNTRR solicită autorităților române intensificarea acțiunilor pentru integrarea României în spațiul Schengen cât mai curând posibil.", se spune în comunicatul de presă al UNTRR.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.