Trafic infernal în Ardeal. Autostradă închisă!

Trafic infernal în Ardeal. Autostradă închisă!

Circulația pe Autostrada Sibiu – Deva a fost închisă joi dimineața, pentru 24 de ore, între Nodul Rutier Sebeş Nord (Lancrăm) şi Nodul Rutier Sebeş Vest (Vinţişoara), din cauza unor lucrări dificile la conexiunea cu autostrada spre Turda, aflată în construcție și cu DN1.

Traficul spre Arad (ieșirea din țară), Timișoara, dar și spre Cluj-Napoca se desfășoară cu foarte mare dificultate. De la primele ore ale dimineții au început să se formeze cozi mari și se circulă bară la bară. În două ore de la oprirea traficului, cozile măsoară kilometri întregi pe autostradă, iar drumurile secundare sunt complet blocate.

Traficul spre Nord-Vestul țării a fost deviat prin Sebeș și prin Vințu de Jos, dar sunt afectate și rutele spre Cluj-Napoca și Oradea, în condițiile ieșirea de pe autostradă este aceeași pentru toate destinațiile și drumul se desparte spre cele două direcții abia după aproximativ 10 kilometri.

CNAIR a decis luarea acestei măsuri pentru continuarea lucrărilor la Nodul Sebeș – Autostrada Sebeș-Turda. Este vorba despre amplasarea a două elemente foarte mari, care cântăresc aproximativ 200 de tone fiecare, necesare pentru a face conexiunea dintre autostrada A10 și DN1 (spre Cluj-Napoca) și dintre A10 și A1 (sensul spre Orăștie).

IMPRESA PIZZAROTTI & C.S.p.A., constructorul Lotului 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda, a transmis care sunt lucrările programate până vineri dimineață:

Lansarea tablierului metalic aferent structurii PN05 – Pasaj pe breteaua 5 (km 0+293) peste autostrada A1, care face conexiunea între autostrada A 10 cu DN 1 prin sensul giratoriu existent al Nodului Rutier Sebeș Nord (Lancrăm)
Lansarea tablierului metalic aferent structurii PN02 – Pasaj pe breteaua 2 (km 0+860) peste autostrada A1, care face conexiunea între autostrăzile A 10 și A1, sens de mers Orăștie-Turda.
Lucrările au început de la ora 8 dimineață, dar, din cauza vântului, operațiunea de ridicare a unui element de dimensiuni foarte mari, a fost abandonată și muncitorii s-au mutat pe altă secțiune de drum.

Poliția rutieră și cea a autostrăzilor supraveghează traficul în zonă. Aglomerația a început să apară încă de la primele minute după ora 8, ora închiderii tronsonului. Primele coloane de mașini au început să se formeze pe autostradă, la ieșirea dinspre Sibiu și la ieșirea dinspre Deva.

Studii de trafic realizate în urmă cu câțiva ani arătau că prin zonă treceau zilnic între 22.000 și 30.000 de mașini. Între timp, după finalizarea autostrăzii, și mai multe mașini trec pe acolo, ceea ce face ca zona Sebeș să fie una dintre cele mai aglomerate din țară.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.