Și-a pierdut viața după impactul violent cu un camion
- Publicat în News
Sălăjeanul conducea autotrenul regulamentar, însă o maşină care circula din sens opus cu viteză excesivă a intrat într-un parapet metalic, iar apoi a ricoşat în TIR. Din nefericire, un bărbat de 60 de ani şi-a pierdut viaţa
Evenimentul rutier a avut loc ieri seară, în jurul orei 18.40 pe Drumul Naţional 17 ce leagă judeţele Bistriţa-Năsăud de Suceava, în Pasul Tihuţa.
Un bărbat de 60 de ani, din municipiul Bistriţa, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în afara localităţii Poiana Stampei, din direcţia Bistriţa către Vatra Dornei, într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu parapetul metalic.