Șofer de CAMION care lucra în zone cu risc maxim de COVID, repatriat după un accident vascular

Șofer de CAMION care lucra în zone cu risc maxim de COVID, repatriat după un accident vascular

Un medic care a învins leucemia este acum erou pentru românii care au nevoie de repatriere. Traversează continuu Europa, ca să aducă acasă, aproape de familii, pacienţi pe care pandemia i-a prins în alte ţări. O misiune în care un singur gând îi dă putere: că dacă el a reuşit să supravieţuiască şi alţii vor putea.

 

E duminică dimineață și Valentin Dingă se pregătește de zbor. Într-un aeroport pustiu, cu luminile stinse, pășește fără frică. Are o misiune prea importantă ca să-i ocupe altceva mintea. Merge, așa cum a făcut de zeci de ori în ultimele luni, într-o zonă roșie a Europei, pentru a aduce acasă un român bolnav.

Valentin Dingă, medic: Sunt oameni cu probleme medicale, majoritatea români, care au plecat din România pe formularul E112 la tratament în străinătate și au fost prinși de pandemie acolo.

Valentin se ocupă de repatrieri medicale. Aduce înapoi, lângă familiile lor, români cu accidente de muncă, români aflaţi la tratament în cele mai periculoase focare de Covid ale Europei, români cărora închiderea granițelor le-a pus viața în pericol. Chiar dacă drumurile acestea sunt, de fapt, pentru el însuşi riscante.

Valentin Dingă, medic: Am suferit un transplant medular având o leucemie și automat sunt în categoria de risc foarte mare.

Valentin a început ca medic de urgență la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov. A trecut prin unități de primiri urgențe, a văzut moartea cu ochii. Apoi a creat de la zero un serviciu privat de ambulanță, a început să facă repatrieri medicale și s-a implicat chiar în proiecte ca Asia Express.

Valentin Dingă, medic: Stăteam la perfuzii nopți întregi cu ei să-i pun pe picioare, că dimineața trebuia să intre în race. 

A doua zi după întoarcerea din Asia, a mers să-și facă analize de rutină. Rezultatul - leucemie.

Valentin Dingă, medic: Boala am privit-o ca pe o încercare.

A supraviețuit bolii după un an de lupte grele, dar a refuzat să iasă la pensie. S-a reîntors în misiune, cu o forţă nouă. Aceea de a-şi privi pacienţii în ochi şi de a le spune că dacă că el a putut, vor putea si ei.

Valentin Dingă, medic: Am avut un copil de nouă ani cu leucemie, despre care cei de acolo au spus că nu știu dacă va mai putea merge cu tratamentul de acolo. În avion, puștiul spunea că el își dorește să devină pilot. L-am pus la manșă și a fost destul de impresionant când vezi bucuria copilului că era la manșă și și-a îndeplinit visul să zboare.

 

E mult mai ușor să aduci români cu avionul, însă, cum aproape toate zborurile s-au anulat, majoritatea cazurilor de repatriere au fost pe cale rutieră.

Valentin Dingă, medic: Au fost drumuri de 30 de ore, de 40 de ore. Schimbam și câte 4-5 combinezoane dus-întors. A trebuit să stea opt ore în vamă, la Nădlac, ambulanța cu un pacient bolnav de cancer. 

Când preia un caz de la un consulat, Valentin se ocupă de la zero: contactează spitalele și autoritățile române ca să facă toate actele pentru întoarcere, obține aprobări, informează Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervențiilor, Ministerul de Externe și Departamentul pentru Situații de Urgență.

Așa a făcut și pentru Ştefan Ruţă, un român din Timișoara care suferise un atac vascular cerebral în Barcelona.

Valentin Dingă, medic: E vorba de un șofer de TIR român care, în plină pandemie, a fost printre puținii șoferi de TIR care și-au asumat riscul de a intra în zonele roșii, Spania, Italia.

Pe șoferul de TIR l-a așteptat acasă, cu emoții, fiul său.

Cristian Ruță, fiul lui Ștefan Ruță: Cred că pot face mai mult fiind aici și el, discutând cu infirmierii pe aceeași limbă, cred că îl va ajuta mult mai mult să facă pași înainte pentru sănătatea lui. (observatornews)

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.