Și-a pierdut viața după impactul violent cu un camion
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Sălăjeanul conducea autotrenul regulamentar, însă o maşină care circula din sens opus cu viteză excesivă a intrat într-un parapet metalic, iar apoi a ricoşat în TIR. Din nefericire, un bărbat de 60 de ani şi-a pierdut viaţa
Evenimentul rutier a avut loc ieri seară, în jurul orei 18.40 pe Drumul Naţional 17 ce leagă judeţele Bistriţa-Năsăud de Suceava, în Pasul Tihuţa.
Un bărbat de 60 de ani, din municipiul Bistriţa, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în afara localităţii Poiana Stampei, din direcţia Bistriţa către Vatra Dornei, într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu parapetul metalic.
După impactul cu parapetul metalic, a revenit pe sensul său de mers, unde a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de un bărbat de 45 de ani, din comuna Românaşi, judeţul Sălaj, care circula din sens opus şi care în momentul sesizării stării de pericol, a efectuat o manevră de evitare a coliziunii cu autoturismul.
Deşi bărbatul de 45 de ani, a încercat să evite coliziunea cu celălalt autoturism, nu a reuşit, impactul având loc pe sensul de mers Bistriţa către Vatra Dornei.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului şi rănirea pasagerei dreapta faţă, o femie de 55 de ani, din municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Cadavrul a fost depus la Morga Spitalului municipal Vatra Dornei în vederea efectuării necropsiei, transmite Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?