Șoferii de camion nu au fost incluși între lucrătorii ce pot obține mai ușor permisul de muncă în UE Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Parlamentul European a aprobat miercuri un text care relaxează condiţiile de eliberare a cărţii albastre europene, permisul de muncă pentru lucrătorii cu înaltă calificare, care în prezent sunt atraşi mai mult spre SUA, Canada ori Australia, transmite AFP.
Eurodeputaţii au adoptat cu 556 de voturi pentru, 105 contra şi 31 de abţineri un compromis la care s-a ajuns după mai mulţi ani de negocieri între instituţii în ce priveşte reforma directivei adoptate în 2009 ce stabilea acest sistem inspirat de cartea verde ('green card') americană.
Solicitanţii vor trebui să prezinte un contract de muncă sau o ofertă fermă de muncă pentru cel puţin 6 luni, faţă de cerinţa actuală de 12 luni, arată Agerpres.
De asemenea, a fost redus pragul salarial pentru solicitanţi până la cel puţin 100% din salariul brut mediu anual în statul membru respectiv, faţă de cel puţin 150% în prezent.
În plus, posesorul unei cărţi albastre se va putea deplasa mai lesne dintr-un stat membru în altul, după o perioadă de 12 luni în primul stat membru. Situaţia membrilor de familie care îl însoţesc va fi ameliorată graţie unor proceduri accelerate de reîntregire familială şi de acces pe piaţa muncii.
'Prin acest acord, oamenilor le va fi mai uşor să obţină o carte albastră', a subliniat comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, în cursul dezbaterii de marţi.
'La ora actuală, migranţii cu înaltă calificare preferă America de Nord, Australia şi Noua Zeelandă Europei. Prin acest acord, putem recupera întârzierea în această cursă', a apreciat comisarul european. Ea a subliniat că acordul li se adresează şi refugiaţilor, citându-i printre ei pe 'judecătorii, avocaţii, jurnaliştii, interpreţii' care fug din Afganistan. Ylva Johansson a precizat totuşi că Europa nu are nevoie doar de ingineri sau programatori, ci şi de asistente medicale, bucătari, instalatori, şoferi de camion sau electricieni.
Cartea albastră europeană este un permis de muncă şi de şedere, ce deschide calea către rezidenţă permanentă în UE. Danemarca şi Irlanda nu participă la acest sistem, iar celelalte 25 de state membre pot avea şi dispozitive naţionale paralele. În 2019, ultimul an pentru care sunt disponibile date complete, au fost eliberate 36.800 de cărţi albastre europene, comparativ cu 17.100 în 2015.
Germania este principalul emitent (78,4% din totalul din UE), mult în faţa Poloniei (5,7%) şi a Franţei (5,5%).
Cei mai mulţi beneficiari de cărţi albastre europeni au fost cetăţeni indieni (9.400 în 2019), urmaţi de ruşi.
Articole înrudite
- Cozi uriașe la RAR. Care este motivul?
- Camioane blocate din cauza zăpezii. Unele nu aveau anvelope de iarnă
- Șofer român de camion „le-a mutat nasul” polițiștilor nemți. Cât de beat era?
- Un camion a derapat de pe carosabil la Călărași
- Un camion a căzut în groapa unde a aruncat ilegal mizerie. L-au scos cu macaraua