Șofer de AUTOBUZ beat la volan
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Primarul Brăilei, Marian Dragomir, i-a solicitat, luni, directorului societăţii de transport public din municipiu, să îl concedieze urgent pe şoferul care a fost prins de poliţişti, pe 3 martie, conducând în stare de ebrietate un autobuz.
"Solicit directorului Braicar să îl dea afară urgent pe individul care conducea autobuzul în stare de ebrietate şi să îi facă plângere penală în numele societăţii. Am cumpărat într-un an şi şase luni 32 de noi autobuze, zeci de automate de bilete, am eliminat mafia maxi taxi, am planificat noi investiţii şi nu voi permite nimănui să-şi bată joc de investiţiile noastre. Anul 2018 va aduce noi investiţii la Braicar şi toate scursurile vor fi date afară", a scris Dragomir pe contul său de socializare.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, pe 3 martie, ora 16,50, poliţişti din cadrul Biroului Rutier l-au depistat în trafic pe un brăilean, în vârstă de 57 de ani, în timp ce conducea, pe Calea Galaţi, un autobuz, în regim de transport persoane în comun, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
"În urma testării şoferului cu aparatul etilotest a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,89 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a acoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului", se mai arată în comunicatul IPJ Brăila.
Articole înrudite
- Cozi uriașe la RAR. Care este motivul?
- Camioane blocate din cauza zăpezii. Unele nu aveau anvelope de iarnă
- Șofer român de camion „le-a mutat nasul” polițiștilor nemți. Cât de beat era?
- Un camion a derapat de pe carosabil la Călărași
- Un camion a căzut în groapa unde a aruncat ilegal mizerie. L-au scos cu macaraua