Șeful vămilor a fost demis. „E nevoie de o mai bună colectare” Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat marți că l-a demis din funcție pe șeful Autorității Naționale a Vămilor și că a luat act de demisiile șefilor ANAF și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. „Avem nevoie de un sistem de colectare mai eficient”, a transmis șeful Guvernului.
Potrivit acestuia, România are nevoie de un sistem de colectare mai eficient, prin care bugetul să aibă resursele necesare politicilor publice așteptate de cetățeni.
„L-am demis, azi, pe șeful Autorității Naționale a Vămilor și am luat act de demisiile șefilor ANAF și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.
Prin continuarea programelor de investiții masive, colectare corectă a veniturilor la buget și exploatarea resurselor noastre naturale, România va intra într-o nouă etapă de modernizare, în beneficiul tuturor cetățenilor săi”, susține premierul.