Sectorul transporturilor trebuie să polueze cu 90% mai puțin până în 2050 Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Pandemia de COVID-19 a avut un impact major asupra transporturilor și conectivității în UE, fapt care, la rândul său, a afectat întreaga economie a UE.
În iulie 2020, liderii UE au convenit asupra unui pachet cuprinzător care să contribuie la reconstrucția economiei UE. Tranziția verde și durabilitatea reprezintă pietrele de temelie ale planului de redresare și corespund angajamentului liderilor UE de a construi o economie și o societate cu un nivel net al emisiilor egal cu zero până în 2050.
Pentru a se atinge obiectivul de neutralitate climatică pentru 2050, sectorul transporturilor trebuie să își aducă contribuția. Acesta trebuie să facă obiectul unei transformări care va necesita o reducere drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră – 90% până în 2050 – asigurând în același timp soluții accesibile și sănătoase pentru cetățeni. Transportul durabil reprezintă o oportunitate, contribuind la redresarea și creșterea economiei UE.
Emisiile de CO2 generate de sectorul transporturilor
În aprilie 2019, Consiliul a convenit asupra unor limite de emisie mai stricte pentru autoturisme și camionete. Normele vor asigura că, începând cu 2030:
autoturismele noi vor emite, în medie, cu 37,5% mai puțin CO2
camionetele noi vor emite în medie cu 31% mai puțin CO2 comparativ cu nivelurile din 2021. Între 2025 și 2029, atât autoturismele, cât și camionetele vor avea obligația de a emite în medie cu 15% mai puțin CO2.
Consiliul a aprobat standarde mai stricte de emisii de CO2 pentru autoturisme și camionete (comunicat de presă, 15 aprilie 2019)
În iunie 2019 s-au adoptat limite pentru camioane și alte vehicule grele. Noile norme vor impune producătorilor să reducă emisiile de CO2 generate de camioanele noi (în comparație cu nivelurile din 2019), în medie, cu:
15% din 2025
30% din 2030
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?