S-au mai deschis 15 km de autostradă. Pe unde trece? Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Directorul General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, pe o rețea socială, că astăzi, începând cu ora 15.00, se va da drumul circulației pe un nou sector din Autostrada Sibiu-București.
”Astăzi, la ora 15.00, deschidem circulația pe încă 15,7 km din Autostrada Sibiu-Pitești (A1).
Se va circula astfel pe autostradă, între Nodul rutier Bascov și Nodul rutier Băiculești, pe aproximativ jumătate din secțiunea 5 (Pitești – Curtea de Argeș).
Constructorul italian (WeBuild) s-a mobilizat foarte bine și a reușit să finalizeze lucrările pe acest sector, cu 8 luni mai devreme decât prevede termenul contractual pentru întreaga secțiune 5.
Lucrările vor continua, iar anul viitor se va deschide circulația și pe ceilalți 14,65 km, dintre Băiculești și Curtea de Argeș”, a anunțat Cristian Pistol.
Tronsonul va fi dat în circulație cu opt luni înainte de termen
Tot astăzi, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că acest tronson este dat în folosință cu opt luni înainte de termen.
"Au reuşit, aşa cu aproximativ 8 luni, mai bine de 8 luni, să termine o primă parte de tronson, de aproximativ 16 kilometri, din acest lot de la Piteşti la Curtea de Argeş. Eu am mers mai devreme până la capăt, până la coborârea la Băiculeşti. Azi, după masă, undeva la ora 15.00 se va da drumul la trafic, astfel încât aceşti aproximativ 16 kilometri să poată fi folosiţi. De asemenea, vă anunţ că undeva în finalul lunii aprilie, începutul lunii mai, va fi dat în circulaţie şi restul, până la Curtea de Argeş, astfel încât WeBuild, constructorul de care vorbim, să poată să fie cu toate forţele în lucru pentru a aborda şi tronsonul 3, pentru că ei au câştigat şi tronsonul 3, cel de la Ticveni la Cornet. Şi vor începe, în lunile următoare, faza de execuţie", a spus Grindeanu, după verificarea stadiului lucrărilor pe secţiunea 5 (Piteşti - Curtea de Argeş) a autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1).
Acesta a adăugat că speră ca şi guvernele viitoare şi miniştrii viitori să menţină acest ritm de construcţie de autostrăzi şi a spus că săptămâna viitoare ar putea fi daţi în circulaţie încă aproximativ 35 de kilometri pe A7, între Buzău şi Focşani.
Despre momentul când va fi gata autostrada Sibiu-Piteşti, ministrul Sorin Grindeanu a spus "undeva 2027 spre 2028, spun 2027 fiindcă mă aştept, aşa cum am spus, să se devanseze termenele".
"Dacă vom reuşi o să am şi o satisfacţie, dacă vreţi, personală, eu împreună cu echipa de la minister şi de la companie, pentru că în aceşti trei ani de când ocup această funcţie, cu ceea ce vom reuşi să dăm şi săptămâna viitoare în circulaţie, şi tocmai v-o spuneam, să ştiţi că ajungem la aproape 420 de km de autostradă şi drum expres, daţi în circulaţie, în aceşti trei ani, dintr-un total de vreo 1.200-1.300. E clar că dacă s-ar menţine ritmul ăsta şi în anii următori, eu cred că în 2-3 ani România ar reuşi să aibă o reţea decentă de autostrăzi şi drumuri expres de care să ne folosim cu toţii şi de care avem nevoie cu toţii", a mai spus Sorin Grindeanu.
Articole înrudite
- VIDEO O șoferiță din România conduce camionul în marșarier și rampă. „Foarte fain”
- Se opresc lucrările la Podul Ruse - Giurgiu. Care e motivul?
- Un șofer român de camion a condus 30 de ore până în Germania. Ce i-a făcut poliția?
- 200 km de autostrăzi și drumuri expres inaugurate în 2025
- Poliția germană caută șoferul român al unei dube albe. A făcut pagube de 70.000 euro