România intră pe COD ROȘU de ninsoare

România intră pe COD ROȘU de ninsoare

Temperaturi negative se vor înregistra în aproape toată ţara, săptămâna viitoare, iar temperaturile pe timpul nopţii vor coborî până la -12 grade în estul Transilvaniei şi în Moldova. Inclusiv în Capitală vor fi temperaturi scăzute, astfel că valorile minime vor atinge -6 grade. Vântul va avea intensificări de 45-55 de kilometri pe oră şi vor fi perioade de timp cu ninsoare viscolită şi spulberată. Şcolile vor fi închise vineriîn Capitală şi în zece judeţe vizate de avertizările meteorologice, potrivit Ministerului Educaţiei.


Şcolile vor fi închise vineri în Capitală şi în zece judeţe, din cauza vremii

Până la această oră, au luat decizia de suspendare a cursurilor inspectorate şcolare din Bucureşti şi din judeţele Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Buzău, Dolj, Călăraşi, Ilfov, Olt, Ialomiţa (cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit).

Ministerul Educaţiei precizează că orele de curs vor fi recuperate ulterior, în funcţie de calendarul stabilit de fiecare unitate de învăţământ.

În Bucureşti, părinţii care nu pot avea grijă de copii vineri, cât sunt la serviciu, îşi pot lăsa copiii la centrele şi grădiniţeşe deschise în Sectoarele 1, 2, 3 şi 4. În Sectorul 5 vor rămâne deschise toate unităţile de învăţământ, a anunţat primăria.

ANM: Până săptămâna viitoare vor fi temperaturi negative în aproape toată ţara, de până la -12 grade pe timpul nopţii în Transilvania şi Moldova; în Capitală vor fi în jur de -6 grade

"Condiţiile privind intensificările de vânt vor amplifica şi senzaţia de frig, pentru că de mâine dimineaţă şi până duminică dimineaţă, valorile minime vor fi negative în aproape toată ţara, cu cele mai coborâte valori în depresiunile din estul Transilvaniei şi Moldova, până la -12 - -10 grade, inclusiv în Capitală -6 - -7 grade”, a declarat reprezentatul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) la comandamentul de vreme rea de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit ANM, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi în sudul Banatului şi al Olteniei, zone cu judeţe vizate de cod portocaliu, ninsorile vor fi abundente, vântul va avea intensificări mai mari, de 50-55 de kilometri pe oră, temporar chiar 65-75 de kilometri pe oră, viscolind şi troienind zăpada şi diminuând vizibilitatea.

"Având în vedere deplasarea sistemelor noroase dinspre partea de sud-vest către nord-est, mâine dimineaţă este posibil să restrângem codul portocaliu din partea de sud-vest, respectiv din Oltenia şi sudul Banatului şi este posibil ca pentru anumite intervale de timp ca areale din judeţele Galaţi, Constanţa şi Vrancea să intre sub incidenţa codului portocaliu de vreme severă imediată. Acele avertizări pe termen scurt, pentru că şi în aceste judeţe este posibil ca vântul să aibă intensificări din ce în ce mai susţinute şi vor fi asociate şi cu ninsori abundente”, a mai explicat meteorologul.

El a subliniat că până luni dimineaţă vor fi temperaturi foarte scăzute şi că abia de luni temperaturile vor mai creşte, ajungând la 6-10 grade în majoritatea regiunilor, mai ridicate – 14-16 grade Celsius în partea de sud a ţării. De asemenea, a precizat meteorologul, în a doua parte a săptămânii viitoare vor fi precipitaţii sub formă de ploaie.

O avertizare cod galben de ger, ninsori şi polei, care vizează, total sau parţial, 17 judeţe, a intrat în vigoare joi, la ora 15.00. De joi de la ora 23.00, 14 judeţe şi Capitala vor fi sub cod portocaliu, urmând a se înregistra ninsori abundente şi viscol.

Potrivit meteorologilor, de joi de la ora 15.00, şi până vineri la ora 20.00, va fi cod galben de ger în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.