Poliția l-a reținut pe bărbatul care a furat un camion cu anvelope Recomandat

Poliția l-a reținut pe bărbatul care a furat un camion cu anvelope

Un bărbat a furat în luna septembrie o semiremorcă de camion plină cu anvelope. Pentru asta a folosit un cap tractor cu numere false, care a fost găsit de polițiștii argeșeni la Suceava. După furt, bărbatul a plecat din țară, dar s-a întors, iar polițiștii l-au prins și l-au reținut. Vineri, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

„În ziua de 29 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, și au reținut un bărbat de 21 de ani, din Rătești.

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 10 spre 11 septembrie 2022, bărbatul, împreună cu un bărbat de 37 de ani, din Crângurile, Dâmbovița, ar fi sustras o semiremorcă, încărcată cu anvelope, în valoare de aproximativ 100.000 de euro, parcată pe marginea DN 65 B.

Pentru săvârșirea faptei, bărbații ar fi folosit un autocamion, căruia i-au atașat plăcuțe cu număr de înmatriculare fals, autocamion identificat, ulterior, de către polițiști, pe raza județului Suceava, fără semiremorcă.

Reamintim faptul că, la data de 03 ianuarie a.c., bărbatul de 37 de ani a fost identificat, pe raza localității Rătești, și a fost condus la audieri, în baza unui mandat de aducere, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță și arestat preventiv.

Bărbatul de 21 de ani a fost cercetat în lipsă, aflându-se în străinătate, arestat pentru fapte similare.

La data de 29 septembrie a.c., acesta a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 2, întrucât față de acesta era emis un mandat de aducere. Astfel, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din județele Arad, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea și Argeș, acesta a fost adus la audieri”, informează IPJ Argeș.


VERSUS S03E01


CAMION FEST CEFIN 2023
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.