NĂUCITOR. Autobuzele din București, dotate cu GPS. Să nu dispară?
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Călătorii vor afla în timp real cât timp au de aşteptat în staţii, după ce mijloacele de transport RATB vor fi dotate cu sisteme GPS, a anunţat miercuri primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
"Prin acest mod vom face transportul în comun mai atractiv şi vrem astfel ca cetăţenii să fie încurajaţi să-şi lase maşinile acasă', a declarat Firea la comandamentul privind măsurile de fluidizare a circulaţiei rutiere.
În context, directorul RATB, Adrian Mihail, a menţionat că cetăţenii vor putea vedea timpii de aşteptare pe telefon.
"Achiziţia de vehicule noi este importantă pentru că acest transport public va deveni mult mai atractiv. În momentul instalării de GPS pe toate mijloacele de transport, va permite cetăţenilor să ştie prin mijloacele noastre de informare şi prin smartphone-uri timpii în care vehiculele ajung în staţie", a precizat Mihail potrivit Agerpres.