Guvernul a aprobat schema de ajutor de stat prin care restituie transportatorilor rutieri acciza la motorină
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Ministerul Finanţelor a anunţat joi că Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanţelor, schema de ajutor de stat prin care restituie sumele reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată de transportatorii rutieri.
Astfel, Guvernul a aprobat memorandumul cu tema ”Încadrarea schemei de ajutor de stat reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor în baza alin. (9) şi (10) ale art. 342 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român”.
Proiectul se referă la instituirea unei scheme de ajutor de stat care prevede sprijinirea operatorilor economici care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane precum şi transport de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane.
”Prin schema de ajutor de stat se restituie sumele reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, de la bugetul de stat, în baza unor decizii de aprobare a cererii de restituire a accizei”, se arată în comunicat.
Bugetul total maxim estimat al schemei este de 60 milioane lei, cu posibilitatea suplimentării, iar numărul total estimat de beneficiari pe întreaga durată de valabilitate a schemei de ajutor de stat este de 1.500.
Perioada de valabilitate a schemei în care se vor emite decizii de aprobare a cererilor de restituire a accizei este 2018-2020, iar perioada în care se vor efectua plăţile ajutorului de stat este 2018-2020.
Condiţiile şi procedura de acordare a ajutorului de stat către operatorii economici care efectuează transport rutier se vor stabili săptămâna viitoare prin hotărâre a Guvernului, potrivit ministerului.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?