Franța. Un șofer profesionist român și-a găsit colegul ucrainean înjunghiat de 90 de ori, în cabină Recomandat

Franța. Un șofer profesionist român și-a găsit colegul ucrainean înjunghiat de 90 de ori, în cabină

Un șofer profesionist ucrainean a fost ucis într-un mod sălbatic în Franța și a fost găsit în cabină de un coleg român.

Cei doi erau angajații unei firme lituaniene de transport și anchetatorii au anunțat că victima avea pe corp 90 de urme de înjunghiere, scrie cotidianul La Gazette de Nimes.

Autopsia efectuată miercuri, 19 iulie, pe cadavrul unui șofer de camion ucrainean descoperit luni, 17 iulie la Nîmes, relevă că acesta a primit aproape 90 de lovituri de cuțit, dintre care una pentru a-i tăia gâtul.

Arma crimei a fost descoperită în cabina camionului care era parcat pe o stradă foarte aproape de stația Total de la Kilometer Delta, în apropierea stației de taxare Nîmes Ouest.

Este un cuțit de aproximativ 15 centimetri.

Victima, un ucrainean foarte corpolent, de 51 de ani, a fost găsită trântită peste volan, cu lovituri în principal în abdomen și piept.

Având în vedere căldura din cabină, de aproape 52 de grade Celsius, se estimează că decesul survenise cu maximum 24 sau 48 de ore înainte de descoperirea cadavrului.

Un coleg român al victimei, angajat și el la firma lituaniană și care era parcat în același loc, îngrijorat de tăcerea colegului său, a fost cel care l-a descoperit și a alertat angajații din stația de combustibil Total din vecinătate.

Ancheta este încredințată poliției judiciare, care a ridicat toate filmările din zonă.

Locul crimei este, se pare, o zonă de întâlniri homosexuale, fără să se știe încă dacă există vreo legătură între camionagiul ucis și reputația zonei.


CAMION FEST CEFIN 2023


VERSUS S03E01

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.