FOTO. Accident cu un CAMION: un mort și un rănit
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un bărbat a murit şi o femeie a fost grav rănită în urma unui accident rutier care a avut loc, miercuri după-amiază, în judeţul Olt şi în care au fost implicate un autocamion şi un autoturism.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, pompierii Detaşamentului Caracal, cu un echipaj SMURD şi o autospecială pentru descarcerare, şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Olt au intervenit, miercuri după-amiază, pe DN 64, între localităţile Caracal şi Dobrosloveni, la un accident rutier.
În accident au fost implicate un autocamion şi un autoturism, în care se aflau trei persoane.
La sosirea echipajelor, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului, un bărbat în vârstă de 59 de ani era decedat.
Femeia aflată la volanul autoturismului, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Slatina, a fost găsită încarcerată, conştientă. Pentru extragerea victimei, pompierii de la descarcerare au îndepărtat mai multe elemente de caroserie.
Femeia a fost preluată de echipajele medicale, cu fractură la piciorul stâng, traumatism toracic, traumatism lombar şi multiple excoriaţii. Pacienta a fost transportată la CPU Caracal, arată news.ro.
Şoferul autocamionului nu a fost rănit, el refuzând transportul la spital.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?