EXCLUSIV de la Munchen. Cel mai tare eveniment de profil - TRANSPORT LOGISTIC 2017 Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
La centrul expozițional Messe Munchen, Germania, a avut loc evenimentul “Transport Logistic 2017”, expoziție specializată în logistică, telematică și sisteme de transport.
“Transport Logistic” le-a asigurat expozanților și vizitatorilor oportunități de a-și prezenta serviciile, respectiv de a beneficia de avantajele unor oferte speciale în acest domeniu de un larg interes. Oferta expusă la târg a fost structurată pe următoarele domenii: sisteme și servicii pentru transportul de mărfuri (rutier, aerian, feroviar, maritim, fluvial), mijloace de transport, logistică telematică și comerț electronic, transport intern și fluxuri de materiale.
Critica protecționismului
Revoluția digitală a fost subiectul numărul unu la evenimentul “Transport logistic 2017”, care a avut loc în perioada 9-12 mai 2017 în München. Un alt subiect adus în discuție a fost creșterea protecționismului național, care reprezintă un risc pentru comerțul internațional. Cea mai mare reuniune din lume pentru sectorul logisticii a atras un număr record de participanți, potrivit organizatorilor.
"Rețeaua digitală și care, astfel poate transcede toate frontierele, a fost tema dominantă la evenimentul Transport Logistic 2017.", a declarat Stefan Rummel, Managing Director al evenimentului desfășurat la centrul expozițional Messe München. "Aici sunt prezentate tehnologiile orientate către viitor pentru vehiculele autonome, telematică, date inteligente și soluții Cloud".
Criticile au fost îndreptate împotriva tendințelor protecționiste ale unor națiuni. "În urma Brexit-ului și a ridicării conceptului “America First” de peste Ocean, rezultatul alegerilor din Franța este un semnal pozitiv pentru sectorul logistic globa.l", a declarat Rummel, adăugând: "Schimbul internațional de bunuri, cunoștințe și idei este un factor esențial al prosperității". Importanța acestui sector a fost subliniată în deschiderea evenimentul când Alexander Dobrindt, ministrul german pentru Transport și Infrastructură a declarat: "Logistica este și va continua să fie un factor cheie în economiile moderne".
Orice companie este una software
O dată cu digitalizarea, "logistica se află pe pragul celei mai interesante faze a inovării din ultimele decenii.", a continuat Dobrindt. "Evoluțiile digitale, cum ar fi comerțul online, industria 4.0 și Internetul obiectelor generează mai multe bunuri, mai mult transport și mai multă logistică".
CEO-ul companiei Flexport, Ryan Petersen, a explicat într-o dezbatere: "Fiecare companie trebuie să devină o companie software, deoarece software-ul este un factor-cheie". Bernd Schwenger, directorul Amazon Logistics, a declarat că lanțul de aprovizionare a fost greșit interpretat ca și cuvânt cheie. "Ar trebui să vorbim de lanțul cererii, iar focusul ar trebui să fie pe client. Last mile este cea mai mare provocare a noastră ". Și Stefan Buchner, Head of Mercedes-Benz Trucks, a declarat: "Datorită digitalizării, ne apropiem tot mai mult de viziunea noastră asupra transportului integrat al viitorului”.
“Lumea transportului rutier de marfă trece, în prezent, printr-o schimbare semnificativă.", spune Mikael Lundqvist, director de strategie, comunicare și marketing la Scania Germania și Austria. "Accentul este pus pe soluțiile de transport durabile". În modelarea acestei schimbări, digitalizarea și conectivitatea joacă un rol-cheie. "Astăzi, la nivel mondial, peste 50.000 de clienți Scania beneficiază de date detaliate privind performanța parcului auto, date provenind de la un sfert de milion de vehicule", crede Lundqvist.
Soluții orientate spre client
Gerd Rohrsen, directorul de Relații Publice Corporative al Schmitz Cargobull AG, a declarat: "Pentru Schmitz Cargobull, cel mai mare producător de remorci din Europa, expoziția a fost o mare oportunitate de a prezenta întregul pachet de servicii. Aici putem crea contacte cu specialiștii din domeniul logisticii și putem vorbi despre nevoile lor, astfel încât să putem continua să dezvoltăm soluții integrate orientate spre client. Evenimentul de la München este pentru noi un important loc de întâlnire internațional de la care nu vrem să lipsim”.
70% dintre companiile germane de logistică sunt în favoarea aprofundării domeniului inteligenței artificiale pentru a vedea dacă oferă reale oportunități de piață. 64% dintre specialiști și directori consideră autoturismele autonome deosebit de importante pentru succesul lor de afaceri. Cu toate acestea, managerii consideră, de asemenea, că folosirea inteligenței artificiale poate fi asociată cu riscuri atunci când vine vorba de acceptarea ei pe scară largă atât în rândul clienților, cât și al propriilor angajați. Acestea sunt rezultatele indicelui LOGISTIC Trend 2017, un sondaj efectuat în numele logisticii de transport logistic de top din lume, în perioada 9-12 mai 2017.
Cea mai mare participare
Transport Logistic 2017 a raportat cifre excelente privind participarea: 2.162 de expozanți din 62 de țări și-au prezentat produsele și serviciile la cel mai mare târg comercial internațional al industriei, înregistrându-se o creștere de participare de 5,4%. Numărul vizitatorilor a crescut cu 9,5%, până la 60.726, cuprinzând 123 de țări. Spațiul expozițional acoperit de târg a crescut la 115.000 de metri pătrați, toate cele nouă săli fiind rezervate în întregime.
Noi expozanți din întreaga lume au fost prezenți anul acesta la târg, printre care: China Railway Container Transport, DP World, Aeroportul Heathrow, Kerry Logistics și Maersk. În plus, au existat 17 pavilioane naționale, de la Bahrain până la China și Slovenia. Primele zece țări care au participat la expoziție, după Germania, au fost: Olanda, Italia, Belgia, Franța, Austria, Spania, Marea Britanie, Republica Cehă, Polonia și China.
Articole înrudite
- Un cunoscut transportator a cerut insolvența!
- Camion în valoare de 60.000 de lei, confiscat de polițiști pentru transport ilegal de lemn
- Colți de morsă găsiți într-un camion care transporta boabe de soia
- 5 camioane cu produse second-hand oprite la Vamă. Ce probleme aveau
- O furgonetă care transporta valori, atacată în Franța