Doi copii accidentați de un microbuz pe trecerea de pietoni

Doi copii accidentați de un microbuz pe trecerea de pietoni

Doi copii au fost accidentaţi, marţi dimineaţa, pe o trecere de pietoni din oraşul Agnita, de un microbuz condus de un şofer din localitate.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, victimele sunt o fată în vârstă de 14 ani şi un băiat de 15 ani, ambii cu domiciliul în localitatea Dealu Frumos.

"Şoferul în vârstă de 63 de ani, din Agnita, nu le-a acordat prioritate pe trecerea de pietoni. Poliţiştii rutieri sunt la faţa locului şi efectuează cercetări", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD pentru a acorda îngrijiri medicale celor doi copii.

"ISU Sibiu a intervenit cu un echipaj SMURD, în localitatea Agnita, pentru acordarea primului ajutor calificat pentru doi pietoni loviţi de un autoturism în timp ce traversau trecerea de pietoni. Cele două persoane, un băiat şi o fată de 14, respectiv 14 ani, au primit îngrijiri medicale şi au fost transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Agnita pentru investigaţii suplimentare", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.

Microbuzul implicat în accident era destinat transportului de persoane, dar în interior se afla doar şoferul.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.