Coadă la angajare pe posturile de șoferi profesioniști în transportul din București. Ce salariu se dă Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Zeci de persoane au stat marți la coadă în fața sediului Societății de Transport București (STB) cu CV-urile în mâini pentru a deveni șoferi de autobuz. „Am zis că poate am noroc cu greva asta și că poate se mai eliberează posturi”, a declarat pentru G4Media (sursa foro) unul dintre ei.
Încă de la primele ore ale dimineții, zeci de persoane au luat cu asalt sediul STB de pe Bulevardul Dinicu Golescu pentru a candida pentru „meseria de conducător de autobuz”. În jurul orei 10.00, chiar în momentul în care șeful STB Adrian Criț anunța sfârșitul grevei, coada formată de candidați pe trotuarul din fața instituției se întindea pe o distanță de câteva zeci de metri. Numai în primele două ore de la începerea programului, angajații STB au procesat peste 60 de cereri de angajare.
„Sunt foarte multe solicitări de angajare, urmare a anunțului postat de noi pe site. Doar astăzi s-au făcut 60 de solicitări (ora 10.00 -n.r.). Ieri la șfârșitul zilei erau 230. În momentul de față sunt 290 de solicitări. Contează să schimbăm mentalitatea”, a declarat Directorul STB Adrian Criț.
Potrivit hotnews.ro, un șofer de autobuz câștigă în medie între 4.500 și 5.500 lei net, dar poate ajunge și până la 7.801 lei net, în funcție de câte ore a lucrat, de sporuri de noapte, de ore suplimentare. Un șofer de troleibuz câștigă între 3.152 lei și 8.065 de lei, media fiind de 5.570 lei net. Un vatman câștigă între 2650 și 7.767 lei, media fiind de 5.300 de lei. Angajații STB primesc însă și tichete de masă care pot ajunge până la 440 de lei pe lună.