Cine va echipa bolizii din NASCAR
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Federal-Mogul Motorparts, divizie a Federal-Mogul LLC, anunță un nou acord între brandul MOOG® și competiția NASCAR® Whelen Euro Series, prin care va echipa toate vehiculele aflate în competiție cu piese de direcție și suspensie. Acest acord, vine să completeze parteneriatului de lungă durată cu NASCAR, prin intermediul căruia, începând cu anul 1966, brandul MOOG a purtat spre victorie fiecare campion al competiției Monster Energy NASCAR Cup Series.
„Piesele MOOG beneficiază de o amplă cercetare și dezvoltare și de cele mai recente evoluții tehnologice. Cerințele competiționale riguroase din NASCAR sunt o ocazie de test valoroasă pentru dezvoltarea de produs și performanța de care clienții MOOG se pot bucura la nivel global, ” explică Tim Nelson, director NASCAR Motorsports, Federal-Mogul Motorparts. „Suntem încântați să ne extindem angajamentele existente în lumea sporturilor cu motor și să putem oferi vasta expertiză a brandului MOOG unei competiții palpitante, în plină dezvoltare, precum NASCAR Whelen Euro Series.”
Competiția NASCAR Whelen Euro Series a fost înființată în anul 2012 și extinde interesul pentru NASCAR către un public mai larg. În 2017, competiția are loc în șase locații, culminând cu finala campionatului care se va desfășura în luna octombrie în Zolder, Belgia. Cele două etape precedente s-au desfășurat pe 10 și 11 iunie la Brands Hatch, Kent, Regatul Unit al Marii Britanii.
„Brandul MOOG s-a bucurat de un succes fără precedent pe întreaga durată a asocierii sale, de jumătate de deceniu, cu NASCAR și sperăm într-un parteneriat european similar, de lungă durată,” a declarat Jérôme Galpin, CEO, NASCAR Whelen Euro Series. „Condițiile de competiție din NASCAR sunt recunoscute ca fiind solicitante, iar durabilitatea și performanța oferite de MOOG sunt beneficii binevenite aduse standurilor NASCAR Whelen Euro Series.”
Mai multe informații în legătură cu parteneriatul dintre MOOG și NASCAR Whelen Euro Series, competiția și gama de piese de direcție și suspensie a brandului, sunt disponibile la www.moogparts.eu.
Despre Federal-Mogul
Federal-Mogul LLC este un furnizor global de top de produse şi servicii destinate producătorilor auto şi operatorilor de service pentru vehicule şi echipamente de pe piaţa automobilelor, vehiculelor comerciale uşoare, medii şi grele, navale, feroviare şi aerospaţiale, precum şi de pe piaţa energetică şi industrială. Produsele şi serviciile companiei contribuie la reducerea consumului de combustibil, a emisiilor de CO2, şi îmbunătăţesc siguranţa vehiculelor.
Federal-Mogul cuprinde două departamente comerciale independente, conduse fiecare de către un director general executiv, aflat în subordinea consiliului de administraţie al Federal-Mogul.
Divizia Federal-Mogul Motorparts vinde şi distribuie un portofoliu larg de produse prin intermediul a peste 20 dintre cele mai recunoscute mărci de pe piaţa globală auto din segmentul aftermarket, deservind în acelaşi timp echipamente originale către producătorii de vehicule. Mărcile aftermarket ale companiei includ ştergătoarele ANCO®; piesele și fluidele auto premium calitate OE Beck/Arnley®; sistemele de aprindere BERU®*, sistemele de iluminare, bujiile, ştergătoarele şi filtrele Champion®, filtrele Interfil® , produsele pentru motoare AE®, Fel-Pro®, FP Diesel®, Goetze®, Glyco®, Nüral®, Payen® şi Sealed Power® , piesele de șasiu MOOG® şi produsele pentru frânare şi iluminare Ferodo®, Wagner® şi JURID®.
Divizia Federal-Mogul Powertrain proiectează şi produce componente originale pentru sisteme de propulsie şi produse de protecţie a sistemelor pentru autoturisme, autovehicule grele, aplicaţii industriale şi de transport.
Federal-Mogul a fost înfiinţată la Detroit în anul 1899 şi are sediul central în Southfield, Michigan. Compania are aproximativ 53.000 de angajaţi în 24 de țări. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.FMMotorparts.com.
*BERU este marcă comercială înregistrată a BorgWarner Ludwigsburg GmbH
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?