BREXIT: Camioane verificate în 70 de secunde, cozi de mii de vehicule comerciale Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Cozi de camioane care s-au întins pe o distanță de cinci mile au apărut, în mod neașteptat, în Kent, pe 24 noiembrie, în ziua în care francezii au început un proces de verificare și simulare post-Brexit.
Cele două părţi speră în continuare să ajungă la un acord, prin care să evite o perturbare, la sfârşitul lui decembrie, a schimburilor comerciale, în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, anual.
Cozile aruncă o privire asupra modului cum vor evolua lucrurile din ianuarie, indiferent dacă este încheiat sau nu un acord cu guvernul britanic. Luna trecută, oficialii au avertizat că se vor forma cozi de 7.000 de camioane pe principalele rute de autostradă către Eurotunnel și spre feriboturile din Dover.
Dezastrul e aici
Întârzierile au fost cauzate după ce Poliția Aux Frontières, echivalentul Forței de poliție de Frontieră britanice, a repetat noile proceduri de verificare la intrarea în țară aplicabile după 1 ianuarie 2021. Conform acordului Le Touquet, autoritățile franceze efectuează controale în partea britanică a tunelului și a portului.
Un purtător de cuvânt al Highways England a declarat că a fost încercat un nou software pentru controalele la frontieră. Toate vehiculele grele au fost verificate de la 6:00 până la 15:00, ca și cum ar fi în epoca post-BREXIT, acest aspect fiind responsabil pentru întârziere.
În timpul controalelor li s-a solicitat șoferilor de camioane să prezinte pașapoarte și li s-a cerut să facă dovada că au documente pe bunurile transportate, destinația și durata șederii. Procesul poate poate dura până la 70 de secunde de camion.
Șoferii de camioane se vor confrunta, din inuarie, cu întârzieri suplimentare pentru verificarea produselor alimentare, a băuturilor și a produselor Agricole lal vamă, în ambele direcții.
Mai e mult până departe
Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a anunţat că încheierea unui acord post-Brext între Uniunea Europeană (UE) şi Regatul Unit necesită ”încă multă muncă”, în pofida unor ”progrese” înregistrate în ultimele zile, relatează AFP.
”După săptămâni dificile, cu progrese foarte lente, am observat în ultimele zile progrese mai bune, mai multă mişcare în dosarele importante”, a declarat ea într-i conferinţă de presă.
”Este un lucru bun”, şi-a exprimat preşedinta CE mulţumirea.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?