Austria. Șofer profesionist român, tâlhar în timpul liber, împreună cu un bucătar și un tehnician dentar Recomandat

Austria. Șofer profesionist român, tâlhar în timpul liber, împreună cu un bucătar și un tehnician dentar

Trei români au fost judecați în Austria pentru două jafuri în care au reușit să fugă cu marfă de 750.000 de euro, scrie Kronen Zeitung, în ediția de miercuri pentru Tirol.

Cei trei acționau în timpul liber, având alte meserii.
Lucrurile au mers bine pentru cei trei români de două ori, în Zillertal dar, la al treilea jaf, în Kufstein, au fost prinși. Românii au dat loviturile în Tirol, în 2018 și 2019, iar acum au fost aduși în fața instanței regionale pentru spargeri în cadrul unei organizații criminale. Prejudiciul s-a ridicat la peste 750.000 de euro! Un șofer de camion (32 de ani), un bucătar cu școală (37 de ani) și un tehnician dentar (44 de ani), acestea sunt meseriile celor trei români, doi dintre ei căsătoriți și tați. Inculpații nu au prezentat în fața instanței imaginea unor infractori profesioniști, însă acuzațiile care li s-au adus au cântărit foarte mult în stabilirea verdictului.
În octombrie 2018, ei au furat 690 de articole de îmbrăcăminte în valoare de 380.000 de euro dintr-un magazin de sport din Mayrhofen, iar, în martie 2019, tot articole de îmbrăcăminte, în valoare de 370.000 de euro, dintr-un magazin din Hintertux. La al treilea jaf, în mai 2019, în Kufstein, unde aveau ca țintă un lanț de magazine textile, românii au fost arestați. Niciunul dintre ei nu a recunoscut precedentele două furturi, dar procurorul a adus dovezile incriminatorii, în urma unei investigații minuțioase. Datele de pe telefoanele lor mobile și mișcările vehiculelor închiriate formează un lanț convingător de dovezi.
După ce a vorbit procurorul, unul dintre inculpați a recunoscut că toți trei au călătorit în Austria cu o mașină și o dubă, dar el doar a așteptat în mașină. Al doilea acuzat, care anterior negase totul, a pledat acum vinovat pentru toate cele trei cazuri. „O lecție grea din viața mea”, a spus el, dar nu a vrut să răspundă la nicio întrebare. Al treilea inculpat a folosit alibiuri pentru perioadele infracțiunilor, de exemplu, o vacanță în Franța, pentru care avocatul său a depus chiar o factură la hotel. Ținând cont de tot ce a auzit, judecătorul a decis să-i condamne pe primii doi inculpați la 3,5 ani, respectiv 4,5 ani de închisoare, în vreme ce al treilea a fost achitat. Sentințele nu sunt definitive.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.