ANALIZĂ Sistemul bonus-malus nu prea există în realitate

ANALIZĂ Sistemul bonus-malus nu prea există în realitate

Calcularea tarifelor de referință a fost revizuită în vara anului trecut, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) introducând noi criterii de evaluare a sumelor pe care proprietății de autovehicule trebuie să le plătească. Prin urmare, în prezent se iau în considerare două elemente principale: puterea motorului (care înlocuiește fostul criteriu al capacității cilindrice) și zona geografică unde este înregistrat autovehiculul. În urma acestei modificări, proprietarii de mașini din zona București/ Ilfov se confruntă cu tarife semnificativ mai ridicate comparativ cu celelalte regiuni ale țării, diferențele ajungând în unele situații să depășească 1.000 de lei.

Despre acest subiect avocatnet a discutat cu un specialist în domeniu, Paraschiv Constantin, președintele FINPROTE.

1. Care sunt principalele modificări aduse de noul sistem de calcul al RCA, aplicat din vară și care ar putea fi motivele introducerii sale?

Paraschiv Constantin: Nu este un sistem nou, singura modificare a calculului primei de referință a constat în trecerea puterii autovehiculelor de la cilindri la wați. Modul de segmentare, clasele utilizate, au fost rămas aceleași.

2. În ce măsură acest nou sistem de tarifare respectă principiul mutualității în asigurări, având în vedere că proprietarii de autovehicule din București/ Ilfov plătesc prime mai mari pentru aceleași niveluri de despăgubire ca în restul țării?

Paraschiv Constantin: Întotdeauna a fost o segmentare geografică, doar că acum diferența de prime între zona București/ Ilfov a devenit foarte mare. Mutualitatea se referă în primul rând la acoperirea daunelor, mulți contribuie la plata daunelor unui număr redus de persoane (în cazul României, dacă rata daunalității este de 6%, înseamnă că 100 de persoane/ vehicule/ polițe contribuie pentru a plăti pentru șase daune). Ar putea exista un sistem de redistribuire de la cei din București către cei din țară.

De fapt, ar trebui modificat sistemul de bonus-malus, vechi de 10 ani și insuficient. În realitate, el nici nu prea există. În formula de calcul a primei este un factor de încărcare care ține de bonus-malus, deci mai întâi se scumpesc polițele și apoi se dă bonusul, adică de fapt nu prea se dă nimic. Inclusiv formula de calcul a asigurării are probleme, sunt foarte mulți factori de încărcare care determină acest preț foarte mare.

3. Care a fost metodologia exactă de evaluare a riscului pentru zona București/ Ilfov? Au fost incluse doar accidentele cu vehicule înmatriculate în această zonă sau toate accidentele produse în aceast areal, indiferent de locul de înmatriculare al autovehiculelor implicate?

Paraschiv Constantin: Se calculează în funcție de vehiculele înmatriculate în București/ Ilfov care au generat accidente, dar aceste vehicule pot face accidente și în alte județe, ar trebui să se vadă câte accidente sunt pe teritoriul București/ Ilfov, cu masini din B/IF și câte sunt generate de mașini din alte județe.

4. Ce impact estimați că are această modificare asupra pieței de leasing auto, știind că un procent semnificativ din vehiculele în leasing sunt înmatriculate în București?

Paraschiv Constantin: Impactul este, din păcate, simplu: preț mult mai mare la RCA, crește rata de leasing.

5. Care este justificarea actuarială pentru diferențele relativ mici între polițele pe șase luni versus cele pe 12 luni? Ce factori au fost luați în calcul la stabilirea acestui raport?

Paraschiv Constantin: Din câte știm, nu există o justificare actuarială, se pare că este doar politică de preț, pentru a încuraja sau descuraja un anumit produs.

6. În ce mod au fost integrate datele privind fraudele din sistem în calculul tarifelor de referință? Există mecanisme specifice de ajustare a primelor pentru zonele cu incidență crescută a fraudelor?

Paraschiv Constantin: Nu știm să existe, frauda înseamnă că s-a plătit o sumă fraudulos, suma intră la calculul primei și crește valoarea acesteia. Deși mulți vorbesc de fraude, când asigurătorii sunt întrebați, au sub 1% cazuri de fraudă, în timp ce la nivel european sunt în jur de 10%. Deci, ne cam furăm singuri căciula.

7. Care sunt principalii factori care justifică diferențele semnificative de tarif între polițele pentru vehiculele înmatriculate pe persoane juridice față de cele pe persoane fizice?

Paraschiv Constantin: Singurii factori ar trebui să fie că vehiculele pe firmă au o daunalitate mai mare, fiind folosite mai mult, deci au o probabilitate de accident mai mare. Ar trebui analizat dacă este așa.


MAN eTGE


CARAVANA SCANIA XT
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.