AFECȚIUNILE MEDICALE CARE TE LASĂ FĂRĂ PERMIS AUTO Recomandat

AFECȚIUNILE MEDICALE CARE TE LASĂ FĂRĂ PERMIS AUTO

Orice medic poate să te lase fără permisul de conducere, începând cu ianuarie 2019, dacă suferi de anumite afecțiuni medicale.

În cazul în care un conducător auto este declarat inapt, este obligat să predea permisul de conducere al autoturismului Poliției Rutiere. O serie de afecțiuni medicale au fost declarate de Ministerul Sănătății incompatibile cu deținerea unui permis de conducere. Pe lista afecțiunilor care pot să lase șoferul fără permis se află insuficiența cardiacă severă, anevrismul aortic, aritmii, angină, infarct, operație de bypass, diabet. De asemenea, aceste noi reglementări se aplică și celor care au implantate dispozitive cardiace, precum defibrilatoarele sau stimulatoarele. Lista a fost aprobată prin Ordinul Ministerului Sănătății.
Medicul, atunci când constată că un conducător auto, aflat în evidența sau îngrijirea sa, prezintă afecțiuni medicale prevăzute în Ordinul Ministerului Sănătății este obligat să emită bilet de trimitere către o unitate de asistență medicală. În baza biletului de trimitere, în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea acestuia, persoana care posedă permis de conducere este obligată să se prezinte la unitatea de asistență medicală autorizată pentru a efectua examinarea medicală de specialitate.

Afecțiunile medicale care nu permit obținerea permisului auto

Boli cardiovasculare
Afecțiunile sau bolile cardiovasculare pot determina o alterare bruscă a funcțiilor cerebrale. Constituie un pericol pentru siguranța rutieră, reprezentând un motiv pentru interzicerea, cu titlu temporar sau permanent, a conducerii unui autovehicul.
În cazul următoarelor afecțiuni cardiovasculare, candidaților sau conducătorilor auto din grupele indicate nu li se pot elibera sau reînnoi permisele de conducere:
a) implantare a unui defibrilator; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
b) boli vasculare periferice – anevrism aortic toracic și abdominal, atunci când diametrul maxim al aortei este de natură să predispună la un risc semnificativ de ruptură bruscă și, prin urmare, la un risc de apariție a unui eveniment invalidant subit; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 și 2;
c) insuficiență cardiacă:
d) dispozitive de asistență cardiacă; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
e) cardiopatie valvulară însoțită de regurgitare aortică, stenoză aortică, regurgitare mitrală sau stenoză mitrală, dacă se estimează capacitatea funcțională la clasa NYHA IV sau dacă au existat episoade de sincopă; această prevedere se aplică în cazul grupei 1;
f) cardiopatie valvulară de clasa NYHA III sau IV sau fracția de ejecție mai mică de 35%, stenoză mitrală și hipertensiune pulmonară severă sau cu stenoză aortică severă evaluată ecocardiografic sau stenoză aortică care provoacă sincope; cu excepția stenozei aortice severe complet asimptomatice, în cazul în care se îndeplinesc cerințele testului de toleranță la efort;
g) cardiomiopatii structurale și electrice–cardiomiopatie hipertrofică cu antecedente de sincopă sau atunci când sunt prezente două sau mai multe dintre următoarele condiții: grosimea peretelui ventriculului stâng (VS) mai mare de 3 cm, tahicardie ventriculară nesusținută, antecedente familiale de moarte subită la o rudă de gradul I, tensiune arterială care nu crește la efort fizic;
h) sindrom de QT lung însoțit de sincope, torsada vârfurilor și QTc mai mare de 500 ms;
i) sindrom Brugada cu episoade de sincopă sau revenire din moarte cardiacă subită;

În cazul următoarelor afecțiuni cardiovasculare, candidaților sau conducătorilor auto le pot fi eliberate sau reînnoite permisele de conducere auto numai după ce afecțiunea în cauză a fost efectiv tratată și sub rezerva avizului eliberat de medicul de specialitate cardiologie și, după caz, prin efectuarea unui control medical periodic:

a) bradiaritmii–boală de nod sinusal și tulburări de conducere și tahiaritmii, aritmii supraventriculare și ventriculare, cu antecedente sau cu episoade de sincopă cauzate de tulburările de ritm cardiac;
b) bradiaritmii–boală de nod sinusal și tulburări de conducere cu bloc atrioventricular (AV) de grad II Mobitz II, bloc atrioventricular de grad III sau bloc de ramură alternant; această prevedere se aplică numai în cazul grupei 2;
c) tahiaritmii supraventriculare și ventriculare;
d) simptome de angină; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 și 2;
e) implantare sau înlocuire a unui stimulator cardiac permanent; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
f) implantare sau înlocuire a unui defibrilator sau un șoc adecvat sau inadecvat produs de un defibrilator; această prevedere se aplică în cazul grupei 1;
g) pierdere tranzitorie a stării de conștiență și a tonusului postural, caracterizată prin debut rapid, durată scurtă și revenire spontană din cauza unei hipoperfuzii cerebrale globale, suspectată a fi de origine reflexă, din cauze necunoscute, fără semne de boli cardiace subiacente;
h) sindrom coronarian acut;
i) angină stabilă, dacă simptomele nu sunt declanșate de un efort fizic ușor;
j) intervenție coronariană percutanată;
k) operație de bypass coronarian cu grefă;
l) infarct sau accident ischemic tranzitoriu;
m) stenoză semnificativă de arteră carotidă; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
n) diametru maxim al aortei mai mare de 5,5 cm; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
o) insuficiență cardiacă:
p) transplant de cord;
q) dispozitiv de asistență cardiacă;
r) chirurgie valvulară;
s) hipertensiune arterială malignă–creștere a tensiunii arteriale sistolice mai mare sau egală cu 180 mm Hg sau a tensiunii arteriale diastolice mai mare sau egală cu 110 mm Hg asociată cu o deteriorare iminentă sau progresivă a organelor; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 și 2;
t) tensiune arterială grad III–tensiune arterială diastolică mai mare sau egală cu 110 mm Hg și/sau tensiune arterială sistolică mai mare sau egală cu 180 mm Hg; această prevedere se aplică în cazul grupei 2;
u) cardiopatie congenitală; această prevedere se aplică în cazul grupelor 1 și 2;
v) cardiomiopatie hipertrofică fără sincope; această prevedere se aplică în cazul grupei 1;
w) sindrom de QT lung însoțit de sincope, torsada vârfurilor sau QTc mai mare de 500 ms; această prevedere se aplică în cazul grupei 1.

Diabet
În cazul în care un candidat sau un conducător auto cu diabet zaharat urmează un tratament medicamentos, eliberarea sau reînnoirea permiselor se efectuează numai pe baza avizului medicului diabetolog și, după caz, pe baza unor controale medicale periodice efectuate la intervale de maximum 5 ani. Nu se eliberează și nu se reînnoiesc permisele de conducere în cazul candidaților sau conducătorilor auto cu hipoglicemie cronică gravă decât dacă solicitările sunt susținute de un aviz al medicului diabetolog și de efectuarea unor controale medicale periodice. În cazul hipoglicemiilor cronice grave în timpul orelor de activitate, permisul de conducere auto se eliberează sau se reînnoiește numai după ce au trecut 3 luni de la cel mai recent episod.

Studiu de caz: 14 morți pentru că un șofer de TIR suferea de somnolență
14 români au murit şi doi se află în stare gravă la spital, în urma accidentului rutier petrecut în Ungaria. Printre persoanele decedate sunt şi trei copii.
În umă cu cinci ani, șoferul unui TIR care a fost implicat într-un accident în Ungaria, soldat cu 14 morţi, a fost reținut. Bărbatul avea 31 de ani şi lucra la o firmă din Arad de trei ani. El a fost grav rănit în urma accidentului.
Şoferul camionului implicat în accidentul din Ungaria fusese la Urgenţă cu numai 36 de ore înainte de accident. Omul a refuzat internarea, deşi suferea de enterocolită. Medicii susţin că această boală poate provoca somnolenţă.
Potrivit directorului medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Teodora Olariu, şoferul camionului, Ovidiu Munteanu, s-a prezentat la Serviciul de Urgenţe, acuzând stare generală alterată, febră şi dureri abdominale.
"Pacientul a fost investigat şi diagnosticat cu enterocolită acută virală, cu reacţie urticariformă generalizată. Prezenta apatie, adinamie, scaune diareice, sindrom subfebril şi a fost trimis la Secţia de Boli Contagioase, unde i s-a propus internarea. Pacientul a refuzat internarea şi a semnat în registrul de consultaţii. În consecinţă, i s-a prescris o reţetă cu o medicaţie adecvată", a declarat dr. Olariu.
Doctorii i-au recomandat arădeanului să ia câteva zile de repaus şi să meargă la medicul de familie pentru supraveghere medicală.
Acesta nu a ascultat sfatul medicului, care nu l-a putut opri să conducă. A urmat tragedia.

Depistat cu cancer după accident
Un şofer în vârstă de 47 de ani, dintr-o localitate din vecinătatea Slatinei, nu a apreciat corect distanţa faţă de maşina din faţa sa, condusă de o femeie, şi a intrat în coliziune cu aceasta. În urma accidentului a fost rănit şoferul vinovat, care a şi fost transportat la spitalul din Slatina, pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate. În urma investigaţiilor, însă, a primit un diagnostic înfiorător, medicii constatând că bărbatul suferea de cancer pulmonar cu metastaze cerebrale. Cel mai probabil, din cauza afecţiunilor cerebrale s-a şi întâmplat accidentul. Pacientul a confirmat, însă, că nu avea habar de acest diagnostic, situaţie, de altfel, foarte des întâlnită de medicii specializaţi în imagistică medicală, care confirmă că în ultimii ani a crescut îngrijorător numărul pacienţilor depistaţi cu tumori maligne diverse.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping