VIDEO. Cum arată Pasajul Mogoșoaia de pe Centura București care ar trebui finalizat anul acesta
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video
Pasajul de la Mogoșoaia, ce va avea o lungime de circa 800 de metri și va muta actuala Șosea de Centură a Capitalei cu ale sale patru benzi peste giratoriul de la intersecția cu DN1A, ar urma să fie gata până la finalul anului, cel puțin asta a anunțat ministrul Transporturilor Cătălin Drulă. Termenul oficial pentru finalizarea pasajului este aprilie 2022, iar în acest moment șantierul a ajuns în stadiul în care jumătate din grinzi au fost deja ridicate.
În paralel cu începerea operațiunilor de ridicare a grinzilor pe prima deschiderea pasajului, anul trecut constructorul a deviat traficul de pe DNCB pe bretelele viitorului pasaj, astfel încât să poată începe lucrările la pila și culeea dinspre Otopeni.
Pasaj suprateran DNCB peste DN1A la Mogoșoaia
Lungime: 800 m
Cost: 6,8 mil. Euro
Constructor: Strabag SRL
Contract semnat în: octombrie 2018 (licitația lansată din iunie 2017)
Termen de finalizare: 24 de luni (de la începerea construcției)
Lucrări începute: aprilie 2020.
Termen de finalizare: aprilie 2022
Finalizare dorită de Min. Transporturilor: Q4 2021
Stadiu (ianuarie): cca 30%
Planul pasajului peste rond:
Podul de la Mogoșoaia, necesar pentru eliminarea unui "dop" de pe sectorul modernizat de pe Centura Nord
Circa 20 de km din Centura de Nord a Capitalei au fost modernizați și lărgiți la 4 benzi încă din 2010, iar singurul punct din zonă care a rămas nerezolvat a fost intersecția de la Mogoșoaia cu DN1A - un sens giratoriu unde constant apar blocaje și cozi kilometrice.
Abia în luna iunie 2017, după ani la rândul de promisiuni și revizuiri de studii, Compania de Drumuri scotea la licitație proiectarea și execuția pasajului suprateran de la Mogoșoaia care ar urma să "ridice" Șoseaua de Centură peste DN1A București - Mogoșoaia - Ploiești.
Video
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- VIDEO Cum se lucrează la „Tunelurile pentru urși” de pe Autostrada Lugoj - Deva?
- VIDEO Se pregătesc intersecții rutiere pe 3 niveluri. Cum vor arăta?
- VIDEO Cum se circulă pe cei 11 km din Autostrada Moldovei deschiși azi?
- VIDEO Miracol! S-a redeschis circulația complet pe Podul de la Brăila