Lucrările la AUTOSTRADA PRĂBUȘITĂ, finalizate

Lucrările la AUTOSTRADA PRĂBUȘITĂ, finalizate

Începând cu ora 20.00 se circulă fără restricții, pe ambele benzi ale Autostrazii 1, pe sensul de mers Sibiu-Sebeş (km 276+100 – km 276+170), după ce au fost remediate deteriorările apărute în urmă cu 4 zile la calea de rulare. 

Echipele Companiei Hidroconstrucția S.A, prezente pe acest sector de drum, au frezat astăzi asfaltul din zona deteriorată şi au refacut planeitatea părții carosabile.  

Reparațiile vor continua, iar miercuri acest Antreprenor va începe lucrările de refacere a sistemului de drenaj al autostrăzii, în zona afectată.

Informații suplimentare:

Vineri 26.10.2017, reprezentanții DRDP Brașov care monitorizează acest sector de drum, împreună cu Poliția rutieră,  au dispus devierea circulației pe banda doi și impunerea unei restricții de viteză de 60 de km la ora, după ce au constatat că pe o distanță de 70 de metri  au apărut în carosabil fisuri, crăpături şi denivelari.

În urma expertizei efectuate la fața locului s-a stabilit că problemele au fost cauzate în special de incorecta execuţie a unui dren longitudinal, motiv pentru care apa s-a infiltrat în corpul autostrăzii ceea ce a produs deteriorări atât pe banda de urgenţă cât şi pe banda 1, pe sensul de mers Sibiu-Sebeş.

Acest segment de autostradă face parte din autostrada Orăştie-Sibiu şi a fost deschis circulaţiei în anul 2014. În anul 2015 au apărut probleme pe acest lot, ceea ce a făcut necesară demolarea şi reconstrucţia unui sector de 200 de metri, redeschis în acelaşi an şi care este operaţional la ora actuală.

Ca urmare a acestor probleme a fost reziliat contractul cu Antreprenorul Salini Impregilo SpA., căruia i-a fost reţinută garanţia de bună execuţie, în valoare de aproximativ 60 milioane lei. Toate lucrările pentru remedierea neconformităţilor apărute la acest segment de autostradă vor fi suportate din suma reținută.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.