Licitație cu final fericit: se mai construiesc 6 kilometri de autostradă
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Pe data de 31 mai, CNAIR SA a finalizat procedura de achiziție publică și a comunicat rezultatul analizării ofertelor pentru proiectarea și execuția sectorului de autostradă Râșnov - Cristian (km 162+300 - km 168+600) și a drumului de legatură cu profil de autostradă care asigură descărcarea traficului rutier spre municipiul Brașov.
Sectorul Râșnov - Cristian face parte din lotul 2 (tronsonul Comarnic - Brasov), parte integrantă a autostrăzii București – Brașov în lungime totală de 168 km.
Procedura de achiziție publică a fost caștigată de Asocierea S.C Alpenside S.R.L. - S.C. Specialist Consulting S.R.L.
În prezent se așteaptă expirarea termenului legal de 10 zile pentru transmiterea unor eventuale notificări/contestații, privind rezultatul procedurii de atribuire.
Informatii suplimentare:
Lotul 5, care cuprinde sectorul Râșnov - Cristian și drumul de legatură, a fost numerotat astfel conform Studiului de Fezabilitate din anul 2004.
Lotul 5 este echivalent cu Lotul 2, care a primit această numerotare în conformitate cu procedura de licitație publică.
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- VIDEO Cum va arăta Autostrada Sibiu - Făgăraș?
- VIDEO 2.000 de metri din primul tunel de autostradă au fost săpați
- Apar 3 noduri rutiere pe autostrăzile din România
- VIDEO Miercuri se deschid 32 de km de autostradă. Pe unde circulăm?