Șofer de camion, EROU în Italia. A salvat viața a două persoane
- Publicat în News
El e şoferul român de TIR erou în Italia. Cosmin are 32 de ani şi a salvat doi oameni, pe şosea, după un accident în care a fost implicat, fără vreo vină.
El e şoferul român de TIR erou în Italia. Cosmin are 32 de ani şi a salvat doi oameni, pe şosea, după un accident în care a fost implicat, fără vreo vină.
Un bărbat în vârstă de 28 de ani din Călăraşi a fost găsit spânzurat, marţi dimineaţa, de semiremorca unui camion, în parcarea interioară a porţii de acces numărul 7 a Portului Constanţa. El era şoferul acelui autovehicul, iar cu câteva ore înainte fusese prins băut la volan, iar poliţiştii îi reţinuseră permisul de conducere.
UPDATE: Șoferul camionului care circula dinspre Sibiu a vrut să vireze la dreapta, pe drumul spre localitatea Mag. Pentru a putea intra pe drumul îngust a intrat pe contrasens iar apoi a virat însă din spatele său, o femeie care se afla la volanul unei mașini, nu a așteptat și a încercat să depășească autocamionul pe partea dreaptă.