Bătălia mare pe Centura Bacău

Asociaţia Pro Infrastructură susţine că există ”o bătălie pe cinste” pentru Varianta de Ocolire Bacău, un contract estimat la 167 de milioane de euro, aşteptându-se la noi contestaţii, deşi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, joi, câştigătorul licitaţiei, după reevaluarea ofertelor. ”Mai discutăm în 2019”, susţin reprezentanţii Asociaţiei.


”Avem o bătălie pe cinste pe contractul Variantei de Ocolire Bacău, mai ceva ca la Podul Înalt în 1475, între plăieşii moldoveni ai UMB şi turcii "invadatori" de la Ictas Insaat, un proiect cu un cost estimat de 167 milioane de euro care conţine primii 16,27 km de autostradă din Moldova (A7) plus alţi 14,54 km de drum naţional (cu o bandă pe sens)”, au scris, joi seară, pe Facebook, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.

Licitaţia pentru Centura Bacău a fost lansată pe 16.12.2017, ofertele au fost deschise în 12.02.2018 şi ulterior două din cele patru asocieri participante au depus contestaţii în urma descalificării, printre care şi Ictas Insaat.

”În ciuda promisiunilor Directorului General CNAIR Narcis Neaga, câştigătorul nu a fost anunţat în iunie, ci abia în 9 august, fiind vorba de asocierea UMB-Tehnostrade cu suma de 668.330.294 RON (fără TVA), adică 86% din preţul estimat. Numai că între timp contestaţia Ictas Insaat a fost admisă de CNSC, iar CNAIR a fost obligată să le reevalueze oferta. Mai mult, turcii au contestat şi raportul prin care românii erau desemnaţi câştigători. Deznodământul? Responsabilii CNAIR au reevaluat oferta celor de la Ictas Insaat, dar au descalificat-o din nou pe motiv că nu ar fi răspuns la solicitarea de prelungire a valabilităţii ofertei şi a garanţiei de participare la licitaţie. Desigur, turcii au atacat deja şi această decizie”, mai spun reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.

Potrivit acestora, deşi CNAIR a anunţat, joi, că a desemnat din nou, după reevaluare, constructorul român UMB drept câştigător.

”Iar cei de la Ictas Insaat, foarte probabil, vor contesta încă o dată. Lupta continuă! Din păcate am avut iarăşi dreptate în iulie când spuneam că «Va trebui să ne declarăm norocoşi dacă vom avea contract semnat până la finalul acestui an. Moldova mai aşteaptă». Aşadar, mai discutăm în 2019!”, mai scriu reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.

CNAIR a anunţat, joi, că a finalizat procesul de reevaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii "Proiectare şi execuţie Varianta de ocolire Bacău", în baza deciziilor de soluţionare a contestaţiilor emise de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Citeşte mai departe ...

Un milion de euro pentru centura Babadag

Compania Naţională a Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, marţi, că firma de construcţii Oyl Company Holding, din Slobozia, a câştigat licitaţia pentru construcţia centurii oraşului Babadag, judeţul Tulcea, contract evaluat la 4,366 milioane de lei (937.000 euro), fără TVA.

Citeşte mai departe ...

S-a decis cine va construi centura Suceava

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit contractul privind finalizarea centurii oraşului Suceava, în valoare de 61,27 milioane de lei (13,15 milioane euro), fără TVA, firmei de construcţii Autotehnorom din Suceava, potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping