Cozi de camioane: bulgarii dau vina pe români pentru dezastrul din punctele de frontieră Recomandat

Cozi de camioane: bulgarii dau vina pe români pentru dezastrul din punctele de frontieră

Cozile camioane de la punctele de trecere a frontierei din Bulgaria vor continua cel puțin încă doi ani.

Acest lucru a devenit clar în timpul interpelării a patru miniștri bulgari în Adunarea Națională de la Sofia.

Subiectul dezbaterilor a fost: ce face executivul legat de cozile de kilometri de-a lungul frontierei, legat de parcările tampon private și tipii duri din ”rețeaua bluzelor negre”, care direcționează camioanele spre parcările private.

Șoferii români și străini sunt disperați din cauza acestor parcări fiind nevoiți să plătească sume foarte mari pentru a-și putea parca camioanele.

În același timp, bulgarii susțin că este și vina vameșilor români pentru că nu fac față fluxului și de multe ori au cerut oprirea traficului pe partea bulgară.

În ultimele luni, s-au vehiculat numeroase scandaluri legate de necazurile șoferilor și pierderile suportate de companiile de transport din cauza blocajelor de la punctele de control și trecere a frontierei din Bulgaria, că țările vecine și organizații din domeniu au început să caute frenetic noi coridoare care ocolesc Bulgaria. I

Iată de ce, vicepremierul bulgar Liudmila Petkova și alți trei miniștri - al transporturilor, dezvoltării regionale și afacerilor interne - au fost chemați în parlament.

Ministrul Petkova le-a explicat deputaților că se elaborează o strategie care va rezolva problemele cu cozile și (im)permeabilitatea punctelor bulgare de frontieră.

În realitate însă, termenul limită pentru implementarea măsurilor este... sfârșitul anului 2026, întrucât modificările pilot ar urma să fie testate mai întâi la Punctul de Control și Trecere a Frontierei „Kapitan Andreevo”.

Această prognoză îndepărtată i-a înfuriat pe deputați. În rest, măsurile anunțate de vicepremier sună bine - control inteligent, sisteme moderne de gestionare a traficului și a cozilor.

Bulgarii dau vina pe România
Petkova a explicat că o parte din probleme sunt și din cauza vecinilor - românii, de exemplu, au cerut deseori oprirea traficului pe partea bulgară, pentru că nu au putut face față activităților.

Punctele cu Turcia au fost concepute pentru mult mai puține mașini, iar traficul de marfă a crescut de multe ori și va continua să crească. Problemele de-a lungul graniței cu Grecia ar fi similare.

Deputații au subliniat că aceste probleme se cumulează de mulți ani, se vorbește mereu de investiții uriașe la punctele de control, dar reiese că nu s-a făcut aproape nimic, ceea ce îndepărtează Bulgaria de Schengen-ul terestru.

Șeful Ministerului Afacerilor Interne, Atanas Ilkov, a luat cuvântul o singură dată - pentru a anunța că Ministerul de Interne a făcut tot posibilul pentru a facilita traficul, inclusiv un regim de verificare mai ușor, dar „infrastructura nu poate prelua acest imens numărul de mașini cu vehicule grele și ușoare”.


GEORGE NIȚĂ STAREA TRANSPORTURILOR


FORD TRUCKS LANSARE F-LINE

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.