C5. Documente exclusive. Leneșii incompetenți de la CNIR și-au mărit puternic salariile Recomandat

C5. Documente exclusive. Leneșii incompetenți de la CNIR și-au mărit puternic salariile

COLOANA A CINCEA. Fără niciun pic de rușine, membrii Consiliului de Administrație (CA) al unei instituții care există numai pe hârtie, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), au decis, în ședința care a avut loc la 10 august 2023, să își mărească salariile.

Înființarea pe hârtie, în anul 2016, a CNIR nu a fost decât o mare escrocherie pe bani publici. Deși scopul declarat a fost acela de a stimula investițiile în infrastructura rutieră, în realitate Compania nu a fost altceva, până în anul 2023, decât o mare căpușă pe banul public. Sub mandatul ministerial al pesedistului Sorin Grindeanu, o așa-zisă "operaționalizare" a CNIR a fost făcută doar ca să bifeze o cerință pe care useristul Cătălin Drulă, fost șef al Ministerului Transporturilor, a introdus-o în PNNR.

În 2016, s-a pornit de la ideea "năstrușnică" potrivit căreia fosta Companie de Administrare a Drumurilor Naționale din România (CNADNR) trebuie spartă în două entități: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).
Lipsiți total de cel mai elementar simț al realității, cei care au introdus inițiativa legislativă au crezut că lucrurile vor merge mai bine dacă fosta Companie de Drumuri se rupe în două, pentru ca întreținerea drumurilor să fie separată de investiția în drumuri.
În loc de concluzie: În realitate, ineficiența cronică a CNADNR a fost transferată către "urmașele" CNAIR și CNIR, doar că personalul este pe cale să fie dublat.

"Mălai mare" pentru "păsăroii" CNIR
Pentru faptul că nu muncesc absolut nimic, membrii Consiliului de Administrație al CNIR au primit până acum un salariu lunar de 8.300 lei brut, adică în jur de 1.000 de euro net pe lună.
Șeful leneșilor incompetenți, directorul general interimar Cătălin Urtoi a primit de la angajarea sa un salariu brut de 25.000 lei, adică în jur de 3.000 de euro net pe lună.
Pentru ședințele Consiliilor de Administrație ale CNIR și CNAIR, care au avut loc în aceeași zi "fatidică", 10 august 2023, șeful Biroului Salarizare din CNAIR, Bogdan Gordon, a pregătit mai multe documente în baza cărora salariile șefilor din cele două companii să fie mărite.
Pentru că cei din conducerea CNIR nu fac nimic, la ședința CA au decis să aprobe maximul din grila de salarizare pe care îl permite legea.
Astfel, membrii CA urmează să încaseze salarii brute de 18.598 lei, directorul economic 46.495 lei și directorul general 55.794 lei.


Browserul pe care îl folosiți nu are un plugin pentru redarea fișierelor PDF.
În acest caz, puteți da click aici pentru a descărca documentul PDF.


În loc de concluzie: Pentru că nu are salariați și nici Birou Salarizare, documentele pentru măririle salariale din CNIR au fost făcute de angajatul CNAIR Bogdan Gordon și astfel, în CA-urile de la ambele companii au fost depuse, pe 10 august 2023, aceleași hârtii, cu aceleași greșeli gramaticale, singura diferență fiind dată doar de prezența sau lipsa unui "A" din denumirile instituțiilor.

Salarii de angajați la stat
În timp ce Executivul încearcă reducerea cheltuielilor bugetare printr-o ordonanță de urgență cu zeci de măsuri, șefii CNAIR și CNIR au discutat în CA-uri majorarea grilelor de salarizare.
Într-o totală bătaie de joc față de efortul premierului Marcel Ciolacu de a reduce numărul bugetarilor cu 200.000, conducerea CNIR se pregătește cu entuziasm să angajeze 400 de oameni, pe niște mega-salarii.
În ședința din 10 august, CA-ul CNIR a aprobat grila de salarizare. Aceasta pornește de la un salariu între 3.300 și 3.735 lei pentru un muncitor necalificat, cu doar 8 clase și zero experiență.
Tot la categoria lipsă totală de experiență se încadrează și consilierii directorului general, care trebuie să aibă studii superioare și care pot să ajungă la un salariu lunar de 18.000 de lei. Că te și întrebi: ce consiliere poate să ofere un individ care nu are nicio experiență în domeniu?!
La "categoria" de 3 ani vechime, salariile șefilor de compartimente, birouri, servicii, departamente și direcții pot să ajungă până la 23.500 lei pe lună, la care se adaugă un spor de funcție de până la 50%.


Browserul pe care îl folosiți nu are un plugin pentru redarea fișierelor PDF.
În acest caz, puteți da click aici pentru a descărca documentul PDF.


În loc de concluzie: Pentru că, timp de patru luni, nu a făcut absolut nimic, directorului general interimar Cătălin "Burtoi" Urtoi i s-a prelungit mandatul cu încă două luni. Prelungirea s-a făcut cu trei voturi din cele șapte din CA-ul CNIR. Au votat pentru "Burtoi": Sorin "Pământ-De-Flori" Bota, Adrian "Sluga" Foghiș și Mariana Ioniță "Gogoriță".

Sporuri "barosane"
"1. Pentru a ocupa o funcţie de conducere este necesară o vechime de minim 3 ani în domeniul studiilor absolvite şi studii superioare de lungă durată şi minim un an vechime în companie cu precizarea că nu se aplică până la 31 decembrie 2025.
2. Salariaţii vor primi adăugat la salariul de bază, corespunzător grilei, următoarele sporuri:
- spor pentru vechimea în muncă astfel:
3-5 ani - 12%;
5-10 ani - 14%;
10-15 ani - 18%;
15-20 ani - 21%;
20- 30 ani - 25%;
Peste 30 de ani - 30%.
- spor pentru CFP/ CFG/ control intern/ audit intern - 30%;
- spor pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene/ externe (ex. PNRR, PT, IFI, etc.) - conform prevederilor contractului de finanţare aplicabil proiectelor - 20%;
- alte sporuri legale;
- plata orelor suplimentare, orele prestate în weekend, de noapte şi sărbătorilor legale conform Legii 53/ 2003 - CoduI Muncii;
3. Toţi salariaţii vor beneficia de tichete de masă, tichete cadou şi vouchere de vacanţă conform legii şi încadrărilor în BVC.
Tichetele cadou vor fi acordate astfel:
- 8 martie - Ziua Femeii - 300 lei;
- Sărbătorile Pascale - 550 lei;
- 1 iunie - Ziua copilului - 300 lei/ fiecare copil al angajatului;
- Sărbătorile de Crăciun - 550 lei/ salariat + 300 lei/ fiecare copil al angajatului.
Voucherele de vacanţă vor fi acordate în cuantum egal cu un salariu minim pe economie - 3300 lei/ an.", se spune în documentul semnat de interimarul de la conducerea CNIR.
În loc de concluzie: Salariile "nesimțite" votate de Consiliul de Administrație al CNIR urmează acum să treacă prin Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) companiei, care se va întruni în curând. Pentru că AGA este controlată de ministrul Sorin Grindeanu, care nu pierde niciun prilej de a-i "da un bobârnac" premierului Ciolacu, cel căruia visează să îi ia locul, este foarte probabil ca salariile umflate să fie aprobate.

Genul programului: PAMFLET!
Coloana a cincea este o rubrică de pamflet și trebuie tratată ca atare.
Le mulțumim tuturor prietenilor noștri care ne sprijină cu informații de calitate premium.
Îi rugăm pe toți cei care vor să ne trimită informații, documente, fotografii sau videoclipuri să ne contacteze prin e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

CITEȘTE ȘI:

C5. CNIR - povestea unei escrocherii pe bani publici


VERSUS S03E01


CAMION FEST CEFIN 2023

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.