MERCEDES-BENZ TRUCK APP PORTAL: APLICAȚII PERSONALIZATE PENTRU NOILE CAMIOANE ACTROS ȘI AROCS Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
La volanul noilor Actros sau Arocs cu Multimedia Cockpit interactiv, oricine va fi la un click distanță de o rețea inovatoare și complet conectată între autovehicule, șoferi și logistică.
O imagine de ansamblu a tuturor aplicațiilor instalate poate fi accesată apăsând butonul „Connect”, aflat pe ecranul principal al panoului de bord cu ecran tactil. Companiile de transport pot folosi Mercedes-Benz Truck App Portal pentru a beneficia de oportunitățile de conectare disponibile și pentru a-și echipa camioanele cu aplicații ce maximizează eficiența și confortul.
Mercedes-Benz Truck App Portal dispune de trei tipuri de aplicații: aplicații in-house ale Daimler, precum Mercedes-Benz Trucks și Fleetboard, aplicații ale furnizorilor, precum cele pentru gestionarea digitală a proceselor sau a cererilor de transport, respectiv aplicații dezvoltate de clienți. Folosind aceste aplicații, camionul poate fi integrat într-o manieră eficientă în procesele digitale ale companiei de transport. Scopul este de a ușura viața de zi cu zi a șoferilor, dispecerilor și managerilor de flote.
Mercedes-Benz Truck App Portal: o platformă deschisă pentru aplicații
Noile Actros și Arocs beneficiază acum de o platformă deschisă pentru utilizarea aplicațiilor. Astfel, clientul nu achiziționează doar un camion cu Multimedia Cockpit interactiv, ci și cerințele tehnice necesare pentru a instala diverse aplicații. Portalul poate fi folosit pentru întreaga flotă a clientului, inclusiv pentru modele de la alți producători. Până de curând, pentru a putea folosi sistemele de gestiune a flotei sau a comenzilor, era necesară instalarea de hardware și software suplimentare în cabină. Prin introducerea Mercedes-Benz Truck App Portal, clienții sunt încurajați să își dezvolte propriile aplicații sau să folosească aplicații deja existente, precum Fleetboard, pe care să le integreze în camion. Astfel, companiile de transport pot să își personalizeze gama de aplicații în funcție de nevoi și să instaleze actualizări de software în mod regulat.
Developer Portal asistă clienții, partenerii și furnizorii, prin integrarea aplicațiilor
Nu doar clienții, ci și partenerii și dezvoltatorii de aplicații pot furniza aplicații utile pentru Mercedes-Benz Truck App Portal. Există o gamă largă de opțiuni: de exemplu, aplicații care asistă șoferul cu privire la siguranța încărcăturii, în procesarea documentației de transport sau la finalizarea formării profesionale prevăzute prin lege, nu într-o sală de curs, ci chiar din confortul camionului, în timpul pauzelor. În cadrul Developer Portal, partenerii și dezvoltatorii interesați vor găsi informații despre cum pot propune o aplicație.
Portalul de aplicații Mercedes-Benz Truck funcționează cu ajutorul sistemului de operare Android, întrucât acesta stă la baza multora dintre aplicațiile din sectorul transportului. Întrucât producătorul autovehiculului este responsabil pentru gestionarea unei astfel de platforme, toate aplicațiile fac obiectul unei verificări de securitate de către experții Daimler, înainte ca acestea să devină disponibile.
Management facil și integrarea wireless a aplicațiilor
Aplicațiile pentru camion sunt concepute pentru a sprijini șoferii și dispecerii în activitatea lor zilnică. Acestea sunt instalate în autovehicule de către responsabilii companiei care operează camionul. În acest scop, pot fi atribuite mai multe conturi de autentificare. De exemplu, un manager de flotă poate gestiona aplicațiile alocate vehiculelor de la computerul său. El poate vedea ce aplicații au fost alocate pentru fiecare autovehicul și dacă sunt sau nu actualizări disponibile. Actualizările sunt instalate de la birou, wireless, în doar câțiva pași. Aplicațiile pot fi dezinstalate la fel de ușor. Nu este necesar ca autovehiculul să fie prezent în parc pentru niciuna dintre aceste proceduri.
Cu aplicația „Fleetboard Driver”, șoferii buni devin și mai buni
Aplicația „Fleetboard Driver” poate fi utilizată de șoferi pentru a-și monitoriza propriile performanțe de conducere, aplicația primind date compilate de la Fleetboard Time Management și Fleetboard Performance Analysis. Pe de o parte, șoferul este ținut permanent la curent cu programul de condus și perioadele de odihnă, inclusiv timpii de conducere săptămânali și timpul rămas până la următoarea oprire. Pe de altă parte, aplicația oferă șoferului un punctaj calculat în funcție de performanțele de conducere realizate în ultimele șapte deplasări, cu note detaliate și sfaturi importante pentru o conducere mai eficientă din punct de vedere al consumului de combustibil. Mai mult, șoferul poate descărca aplicația pe smartphone-ul său și poate verifica date relevante privind autovehiculul atunci când nu se află la bord, cum ar fi kilometrajul și nivelul combustibilului.
Truck Data Center - primul pas spre conectivitate
Pentru noile Actros și Arocs, Truck Data Center - un modul de rețea de dimensiunea unui A5 - este „inima” Fleetboard și, mai mult, baza pentru soluții suplimentare de conectivitate. Truck Data Center primește datele de la senzori, camere și unități de control din camion și le analizează pentru diferite aplicații.
În același timp, reprezintă interfața pentru toate serviciile de rețea externe: modulul funcționează asemeni smartphone-urilor, bazându-se pe semnale Bluetooth sau 4G pentru a comunica cu infrastructura, cu alte autovehicule și cu alți participanți la procesul logistic.
Mercedes-Benz Uptime crește disponibilitatea autovehiculului datorită telediagnozei
Truck Data Center nu constituie doar baza pentru numeroasele servicii Fleetboard, ci și pentru Mercedes-Benz Uptime, serviciul pentru creșterea disponibilității vehiculului. Mercedes-Benz Uptime combină conectivitatea inteligentă a autovehiculelor cu asistența permanentă oferită clienților, fiind un produs de servicii inovator.
Telediagnoza complet automată de la Mercedes-Benz Uptime monitorizează continuu, în timp real, starea sistemelor camionului. Datele sunt interpretate, sunt identificate stările critice și recomandate acțiunile necesare. Clientului i se oferă imediat o soluție individuală, corelată cu ruta de deplasare și statusul autovehiculului.
Articole înrudite
- UNTRR solicită amânarea aplicării sancțiunilor în sistemul RO e-Transport cu minimum 6 luni
- Operațiunea ”Truck & Bus”: 8.651 vehicule de transport verificate, fiind aplicate 2.342 de amenzi
- Operațiunea TRUCK&BUS în România. 15.000 camioane, verificate de poliție. S-au dat 5.000 de amenzi
- Controale „TRUCK&BUS” în Timiș: s-au dat 30 amenzi, s-au ridicat 7 permise
- Primele controale în operațiunea „Truck&Bus”. 300 € amendă pentru un șofer care nu și-a asigurat marfa