VIDEO Un camion cu baloți de sârmă e în flăcări
Remorca unui camion a luat foc, joi dimineaţa, în timp ce se afla în mers pe şosea în localitatea bihoreană Gepiu.
- Publicat în News
Remorca unui camion a luat foc, joi dimineaţa, în timp ce se afla în mers pe şosea în localitatea bihoreană Gepiu.
Un grav accident a avut loc pe autostrada A1, între Timişoara şi Lugoj, după ce un camion care transporta lemne a intrat pe contrasens, transmite News.ro.
Un biciclist a fost accidentat mortal de un camion, în această dimineață, la ieșire din municipiul Brașov spre Feldioara.
Traficul este îngreunat, joi dimineaţa, pe strada Matei Corvin, la ieşire din Oradea, în urma a două evenimente rutiere produse la scurt timp unul după altul.
Mașina Consulatului Ungariei la București a fost implicată, joi, 29 august 2024, într-un accident grav cu un camion care căra lemne, pe autostrada care leagă Timișoara de Lugoj. Unul dintre pasagerii mașinii a fost decapitat.
Premierul bulgar Dmitar Glavcev și miniștrii au discutat măsuri urgente pentru eliminarea „blocajul” de la Podul de peste Dunăre, potrivit unui comunicat al Guvernului de la Sofia. Prim-ministrul le-a cerut miniștrilor săi să discute cu omologii români pentru a găsi soluții împreună.
Sute de camioane așteaptă să intre în Uniunea Europeană.
Miercuri, pompierii Detașamentului Deva au intervenit cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, pe raza localității Cristur, unde a avut loc un accident rutier.
Un grav accident rutier a avut loc miercuri dimineață pe Drumul Național 12 (DN 12), în localitatea Racu, județul Harghita, soldat cu pierderea unei vieți omenești. Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, evenimentul s-a produs în jurul orei 7:00, implicând un camion și un autoturism.
Peste un milion de ţigări de contrabandă au fost descoperite în urma unui control efectuat de poliţiştii de frontieră din Dolj asupra unui TIR, ascunse într-un loc special amenajat în partea superioară a mijlocului de transport.