Auto Total Businesss Show (ATBS) ajunge pentru al șaselea an consecutiv la București în weekend-ul 10 – 11 iunie 2017 și promite un spectacol total împătimiților volanului. Sporturi extreme, acrobații periculoase, motoare turate la maxim, gadgeturi revoluționare, cele mai frumoase fete, peste 35 000 mp. cu noutăţi din domeniul pieselor auto originale si aftermarket îi așteaptă pe bucureșteni la Romexpo (Pavilionul Central și Parcarea A). ATBS este cel mai mare eveniment automotive din România dedicat producătorilor de gen, precum și echipamentelor pentru service-uri. Organizator: AD Auto Total, în parteneriat cu Romexpo și Camera de Comerț a României.
Show-ul devenit tradiție i-a lăsat anul trecut pe români cu dorința de mai mult. Platformele din fața Pavilionului Central al Romexpo se vor transforma într-un adevărat parc de distracții, unde adrenalina dă tonul: drift auto cu piloți de renume, sexy car-wash, sporturi extreme. Miile de pasionați de mașini vor putea să-i urmărească pe cei mai cunoscuți drifteri români cum își etalează măiestria și îndemânarea tehnică.
Punctul de maximă atracție va fi prezența, pentru a doua oară în cadrul ATBS, a echipei Lords of Gravity, una dintre cele mai faimoase echipe acrobatice de Slam Dunk din Europa. Propulsați instant pe rampa celebrității după stabilirea recordului pentru “slam dunk-ul marcat de la cea mai mare distanţă” (7,55 metri) în cadrul NBA Europe Live Tour 2012, la Berlin, cei de la Lords of Gravity au facut spectacol în toate colţurile lumii, inclusiv la Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi sau în meciuri NBA şi Bundesliga (atât baschet, cât şi fotbal). Și-au ținut privitorii cu răsuflarea tăiată la emisiunea “British Got Talent” (UK), unde au ajuns până în semifinale.
În cupola Pavilionului Central, peste 120 de expozanți, cei mai mari producători din domeniu, vor expune ultimele noutăți din universul pieselor auto originale și aftermarket, inovații tehnologice și demonstrații tehnice.
Anul trecut, AUTO TOTAL BUSINESS SHOW 2016 a înregistrat 38 000 de vizitatori, un record de audiență, iar în 2017 a organizat deja o primă ediție la Iași. Programul de vizitare este sâmbătă și duminică, 10-11 Iunie 2017, între orele 10.00 și 18.00, iar prețul unui bilet de acces este de 30 de lei. Copiii sub 7 ani şi persoanele cu dizabilităţi au acces gratuit.