Zeci de migranţi din Siria, Somalia şi Libia, găsiţi în două microbuze de marfă. Mergeau spre Ungaria

Zeci de migranţi din Siria, Somalia şi Libia, găsiţi în două microbuze de marfă. Mergeau spre Ungaria

Poliţiştii de frontieră din judeţul Satu Mare au găsit, în două microbuze de marfă, 33 de cetăţeni din Siria, Somalia şi Libia, care se îndreptau către graniţa cu Ungaria. Migranţii, care doreau să ajungă în Austria şi Germania, sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei, iar călăuzele, doi cetăţeni români, sunt cercetate pentru trafic de migranţi, fiind reţinute.


Potrivit Poliţiei de Frontieră, poliţiştii de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Carei, în cooperare cu lucrători de la S.T.P.F. Satu Mare – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, au desfăşurat, luni, o acţiune pentru combaterea migraţiei ilegale. Astfel, în jurul orei 01.00, ei au oprit pentru control, pe comunicaţia Horea - Scărişoara Nouă, la aproximativ 200 metri de linia de frontieră, două microbuze de transport marfă conduse de doi cetăţeni români, domiciliaţi în judeţele Timiş şi Gorj, ambele vehicule fiind înmatriculate în România.

”Din primele verificări, s-a constatat că în compartimentele de transport marfă ale celor două microbuze se aflau ascunşi 33 de cetăţeni străini. Întrucât persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportate la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că grupul era format din 31 de bărbaţi şi două femei, din care 23 erau cetăţeni din Siria, 9 din Somalia şi unul din Libia, având vârste cuprinse între 16 şi 40 de ani. La cercetări, cetăţenii străini au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontieră în Ungaria, pe jos, cu intenţia de a ajunge în Germania, respectiv în Austria”, arată sursa citată.

În acest caz, poliţiştii de frontieră fac cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii străini. Aceştia au fost evaluaţi din punct de vedere medical de către lucrătorii DSP Satu Mare şi ulterior au fost predaţi Biroului de Imigrări Satu Mare.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.